I************ D* J******* J******* B****
ReclamantK***** P****
PârâtAdmite cererea reclamantului I.J.J. Bihor, în contradictoriu cu pârâtul K.P. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale de 500 lei, aplicate pârâtului prin procesul verbal de contravenţie seria JP nr. 0034247 din data de 10.11.2011, întocmit de reclamant, cu sancţiunea prestării activităţii de curăţenie de mărăcinişuri şi resturi vegetale, întreţinerea gardurilor şi colectarea deşeurilor, pe raza localităţii Martihaz, judeţul Bihor, pe o durată de 5 ore. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria Salonta.
Hotarare 201/2014 din 08.04.2014În vederea emiterii unei adrese la Primăria Mădăras pentru a ne comunica Decizia Cons. Loc. privind activităţile care se desfăşoară conf. art. 13 şi art. 16 din OG nr. 55/2002.
Incheiere de sedinta din 25.03.2014