Dosar 12918/314/2014 din 06.11.2014

inducerea în eroare a organelor judiciare (art.268 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12918/314/2014
Data dosar:
06.11.2014
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
inducerea în eroare a organelor judiciare (art.268 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 259 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul TUCALIUC MIHAI la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „denunţarea calomnioasă” (persoană vătămată C******* G*** F*****). Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod pen. din 1969, cu referire la art. 12 Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În baza art. 259 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul TUCALIUC MIHAI, cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „denunţarea calomnioasă” (persoană vătămată G***** I***** G******). Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod pen. din 1969, cu referire la art. 12 Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În baza art. 261 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul TUCALIUC MIHAI, cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „încercarea de a determina mărturia mincinoasă”. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod pen. din 1969, cu referire la art. 12 Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În baza art. 33 lit. a), 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta, urmând ca inculpatul Tucaliuc Mihai, cu aceleaşi date de identificare, să execute pedeapsa rezultantă cea mai grea de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod pen. din 1969, cu referire la art. 12 Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În baza art. 112 alin. 1 lit. d) Cod penal confiscă de la inculpatul Tucaliuc Mihai suma de 50 lei, reprezentând suma de bani dată martorului Bozu Marian Elvis pentru a determina săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. În baza art. 397 alin. 1 Cod pr.pen., art. 19, 25 alin. 1 Cod pr.pen., rap. la art. 1349, 1357, 1381 Cod Civil admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C******* G*** F*****. Obligă inculpatul Tucaliuc Mihai la plata către partea civilă C******* G*** F***** a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale. În baza art. 397 alin. 1 Cod pr.pen., art. 22 Cod pr.pen. ia act că partea civilă G***** I***** G****** a renunţat la acţiunea civilă formulată. În baza art. 398 Cod pr.pen. rap. la art. 274 alin. 1 teza I Cod pr.pen. obligă inculpatul Tucaliuc Mihai la plata către stat a sumei 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 600 lei în faza de urmărire penală. În baza art. 398 Cod pr.pen. rap. la art. 276 alin. 2 Cod pr.pen. obligă inculpatul Tucaliuc Mihai la plata către partea civilă C******* G*** F***** a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de aceasta - reprezentând onorariu parţial avocat conform chitanţei nr. 18/18.05.2015. În baza art. 398 Cod pr.pen. rap. la art. 276 alin. 3 Cod pr.pen. respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă G***** I***** G******. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei minute. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.10.2015.

    Hotarare 339/2015 din 21.10.2015
  • Sedinta din data de 12.10.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 21.10.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.10.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.10.2015
  • Sedinta din data de 28.09.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână pronunţarea

    Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 12.10.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.09.2015
  • Sedinta din data de 31.08.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează solicitarea reprezentantei Ministerului Public cu privire la ataşarea cazierului judiciar actualizat al inculpatului Tucaliuc Mihai. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 28.09.2015, ora 08.30, pentru când: - toate părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.; - se emite adresă către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava pentru a înainta la dosarul cauzei cazierul judiciar actualizat al inculpatului Tucaliuc Mihai.

    Incheiere de sedinta din 31.08.2015
  • Sedinta din data de 15.06.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 100 Cod pr.pen. respinge ca nerelevantă soluţionării cauzei solicitarea inculpatului de audiere a martorilor Radeş Elena, Alexandru Pavel, Bălan Elena, Ursu Ştefan, Cazaparu Iona, Tincu Cornel, Tincu Florin Cezar, Balan Puiu, Havreliuc Mihai, Lungu Pavel, Ursu Ştefan, Tucaliuc Eugenia. În baza art. 283 alin. 4 lit. i) Cod pr.pen. dispune amendarea inculpatului cu suma de 2000 lei pentru manifestare ireverenţioasă. În baza art. art. 70 alin.2 Cod pr.pen. respinge ca inadmisibilă cererea de recuzare formulată de inculpatul Tucaliuc Mihai în privinţa procurorul de şedinţă – Zaharia Adrian Constantin. Dispune înaintarea unei copii de pe încheierea de şedinţă preşedintelui Judecătoriei Suceava pentru luarea măsurilor necesare repartizării acesteia în vederea soluţionării. Pe fondul cauzei acordă termen la data de 31.08.2015, pentru când: - toate părţile au termen în cunoştinţă, conform art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.; - se comunică o copie de pe încheierea de şedinţă inculpatului Tucaliuc Mihai, amendat la termenul de astăzi. Cu drept de cerere de anulare sau de reducere a amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.06.2015.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2015
  • Sedinta din data de 18.05.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 15.06.2015, pentru când: - toate părţile au termen în cunoştinţă; - se citează martorii Tipa Ilie şi Clim Florin, cu mandat de aducere, precum şi martorul Lungu Mihai, cu citaţie simplă; - se comunică o copie de pe încheierea de şedinţă martorului Clim Florin, amendat la termenul de astăzi. Cu drept de cerere anulare/reducere amendă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.05.2015.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2015
  • Sedinta din data de 20.04.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Prorogă încuviinţarea depunerii la dosar a înscrisurilor prezentate de inculpat, prin apărător ales. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 18.05.2015, pentru când: - toate părţile au termen în cunoştinţă; - se citează martorii Tipa Ilie şi Bozu Marian Elvis, cu mandat de aducere şi menţiunea de însoţire efectivă, precum şi următorii doi martori indicaţi în rechizitoriu, respectiv: Clim Florin şi Bălan Gheorghiţă, cu citaţie simplă; - se comunică o copie de pe încheierea de şedinţă martorului amendat la termenul de astăzi. Cu drept de cerere anulare/reducere amendă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.04.2015.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2015
  • Sedinta din data de 09.03.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Prorogă dezbaterea cu privire la martorii propuşi de inculpat în latura penală a cauzei, după audierea martorilor din lucrări. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 20.04.2015, pentru când: - toate părţile au termen în cunoştinţă; - se citează martorii Tipa Ilie şi Bozu Marian Elvis, cu mandat de aducere şi menţiunea de însoţire efectivă; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.03.2015.

    Incheiere de sedinta din 09.03.2015
  • Sedinta din data de 09.02.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 272 Cod pr.pen. rap. la art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală dispune avansarea onorariului parţial în sumă de 50 lei pentru apărătorul din oficiu desemnat pentru inculpat – av. Cîmpan Mihaela, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3161/18.11.2014, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Admite proba cu martori solicitată de partea civilă C******* G*** F***** în susţinerea laturii civile a cauzei. Respinge ca nerelevantă soluţionării cauzei proba constând în testarea poligraf a părţii civile Colodiuc Florin. Prorogă dezbaterea probei cu martori solicitată de inculpat, după precizarea tezei probatorii pentru fiecare din aceştia. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 09.03.2015, pentru când: - toate părţile au termen în cunoştinţă; - se citează martorii Tipa Ilie şi Bozu Marian Elvis; - se comunică un exemplar al încheierii de şedinţă inculpatul Tucaliuc Mihai, sancţionat cu amendă la termenul de astăzi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.02.2015.

    Incheiere de sedinta din 09.02.2015
  • Sedinta din data de 19.01.2015 la ora 8:30

    Complet: CCP2 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2296/P/2012 din data de 17.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul major TUCALIUC MIHAI, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea pentru săvârşirea a două infracţiuni de denunţare calomnioasă şi o infracţiune de încercarea de a determina mărturia mincinoasă, fapte prevăzute de art. 259 alin. 1 şi 2 Cod penal din 1969 şi art. 261 alin. 1 Cod penal din 1969, fiecare cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal şi totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal din 1969, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul TUCALIUC MIHAI şi fixează termen de judecată în data de 09 februarie 2015, ora 0830, sala 352, complet C2 penal pentru când se citează inculpatul şi persoanele vătămate C******* G*** F*****, cel din urmă cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. În baza art. 20 alin. 1 din Legea nr. 290/2004 se solicită de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului. În baza art. 346 alin. 1 teza a II-a Cod pr.pen. prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului Tucaliuc Mihai. Definitivă. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică , astăzi, 19.01.2015.

    Incheiere camera preliminara din 19.01.2015
  • Sedinta din data de 29.12.2014 la ora 8:30

    Complet: CCP2 Old
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 19.01.2015, ora 08.30, sala 352 pentru când: - se citează inculpatul Tucaliuc Mihai şi părţile civile C******* G*** F***** şi G***** I***** G******, la adresa men?ionată în cuprinsul rechizitoriului.

    Incheiere de sedinta din 29.12.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD