L*** I* E***** S******
CondamnatÎn baza art 585 alin 1 lit a C pen, admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat LUPU EDUARD STELIAN, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti. Constata că faptele pentru care petentul Lupu Eduard Stelian a fost condamnat prin sentinţa penală nr 67 din data de 03.03.2014, pronunţată de Judecătoria Campina în dosar nr 6668/204/2013, definitiva prin neapelare la data de de 01.04.2014 si prin sentinta penală nr 440 din data de 07.06.2012 pronunţată de Judecătoria Targoviste în dosar nr 1660/315/2012 definitiva prin nerecurare la data de 11.07.2012 sunt concurente. Descontopeste pedeapsa rezultantă de 3 ani si 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr, 440 din data de 07.06.2012 pronunţată de Judecătoria Targoviste în dosar nr 1660/315/2012 definitiva prin nerecurare la data de 11.07.2012 în pedepsele componente, pe care le va repune in individualitatea lor, astfel: - pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru tentativă la furt calificat aplicata in baza art.20 C.p. rap. la art.208 al.1 – 209 al.1 lit.e şi g C.p. cu aplicarea art.320 ind 1 C.p.p. - pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru furt calificat aplicata in temeiul art.208 al.1 – 209 al.1 lit.e g şi i C.p. cu aplicarea art.320 ind 1 C.p.p. - pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr.202/27.06.2011 de către Judecătoria Pucioasa definitivă la 17.01.2012 prin d.p. nr.52/2012 a Curţii de Apel Ploieşti devenita executabila ca urmare a anularii beneficiului suspendării sub supraveghere al executarii pedepsei. - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 259/06.03.2012 a Judecătoriei Moreni definitivă prin nerecurare la 20.03.2012 - sporul de 4 luni inchisoare care va fi inlaturat temporar Mentine anularea beneficiului suspendării sub supraveghere al pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr.202/27.06.2011 de către Judecătoria Pucioasa definitivă la 17.01.2012 prin d.p. nr.52/2012 a Curţii de Apel Ploieşti. Constata ca prin sentinţa penală nr 67 din data de 03.03.2014, pronunţată de Judecătoria Campina în dosar nr 6668/204/2013, definitiva prin neapelare la data de de 01.04.2014 petentul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni inchisoare in baza art 228-229 alin 1 lit b si d C pen, cu aplic art 5 C pen , art 396 alin 10 C pr pen. În baza, art 36 alin. 2 V C.pen. rap. la art. 33 lit.a, 34 lit. b V.C.pen., art. 5 NCP va contopi pedepsele de 1 an şi 3 luni închisoare, 2 ani şi 9 luni închisoare , 2 ani şi 6 luni închisoare, 3 ani închisoare rezultate din contopirile de mai sus si cea de 10 luni inchisoare, aplicata prin sentinţa penală nr 67 din data de 03.03.2014, pronunţată de Judecătoria Campina în dosar nr 6668/204/2013, definitiva prin neapelare la data de de 01.04.2014 aplicând petentului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani inchisoare, la care se va adauga sporul de 4 luni inchisoare, inlaturat temporar, condamnatul urmand sa execute pedeapsa de 3 (trei)ani si 4 (patru) luni inchisoare. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p din 1968., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p din 1968. În baza art. 88 al.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii din data de 15.03.2012 şi perioada retinerii , arestarii si cea executată de la data de 20.03.2012 la zi. Dispune anularea MEPI nr. 99/01.04.2014 al Judecatoriei Campina si MEPI nr 1251/11.07.2012 al Judecatoriei Targoviste si emiterea unui nou mandat conform prezentei sentinţe. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor sus-menţionate. În baza. art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia. În baza art 272 alin 1 C p p, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Cu drept de contestatie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2014.
Hotarare 3568/2014 din 08.12.2014amana pronuntarea la data de 08.12.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2014