G**** C****** M*****
Recurent ReclamantC****** N******** P***** C********** I********* (***** C****** C******* P***** S********* D**************
Intimat PârâtA********** N******** P***** R********** P*************
Intimat PârâtAdmite recursul. Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că : Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta ca în cadrul dosarului nr. 23570/FFCC/2011 să verifice existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, să aprecieze cu privire la întinderea acestuia şi să evalueze despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum şi să emită decizia de compensare în puncte a acestora, în situaţia imposibilităţii restituirii în natură a imobilului, în cel mult 30 de zile de la data pronunţării prezentei decizii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05 noiembrie 2014.
Hotarare 8118/2014 din 05.11.2014Respinge ca nefiind întemeiată cererea de amânare formulată de către recurentul – reclamant G**** C****** M*****, prin avocat, pentru a lua cunoştinţă de cele două întâmpinări formulate în cauză. Pune în vedere recurentului – reclamant G**** C****** M*****, prin avocat, să depună la dosar, pe de o parte, înscrisuri cu privire la cesiunea ce s-a realizat de la Comănescu Ileana Sofia şi Comănescu Constanţa către recurentul – reclamant G**** C****** M*****, iar pe de altă parte, cesiunea făcută de către recurentul – reclamant G**** C****** M***** către Gheorghe Adrian Rafael şi Culetu Stefan. Amâna cauza şi acordă termen la data de 05.11.2014, ora 09.00, Completul 11 Recurs, sala E 68 „Istrate Micescu”, pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.09.2014.
Incheiere de sedinta din 24.09.2014