Dosar 13046/314/2014 din 11.11.2014

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13046/314/2014
Data dosar:
11.11.2014
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.02.2015 la ora 8:30

    Complet: C5 Old
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul I****** A*****, în prezent la Penitenciarul Spital Târgu Ocna, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. 1 C. pen. raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) ?i d), alin. 2 lit. b) C.pen. cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen., art. 38 alin.1 C.pen., art.349 alin.2 C.p.p., art.375 C.p.p., art. art. 396 alin. 10 C.p.p. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. 2. Condamnă pe inculpatul I****** A*****, cu datele de identificare prezentate anterior, la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate prev. de art. 203 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., art.349 alin.2 C.p.p., art.375 C.p.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză inculpatului I****** A***** în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă de 2 (doi) ani, 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. raportat art. 45 alin. 3 lit. a) şi art. 65 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei rezultante a închisorii. În baza art. 45 alin. 3 C.pen. rap. la art. 45 alin. 3 lit. a) şi art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) ?i b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a acesteia. În baza art. 399 alin. 1 C. procedură penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului I****** A*****. În baza art. 72 alin. 1 C.pen., deduce din pedeapsa aplicată perioada cât timp acesta a fost reţinut, respectiv 24 de ore din data de 20.03.2014, şi perioada cât acesta a fost arestat preventiv în prezenta cauză, respectiv din data de 02.10.2014 la zi. În temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 alin. 1 C.p.p. şi a art. 1357 C.civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Dascălu Lenuţa, cu domiciliul în Suceava, str. Vişinilor , nr.4, Bl. 57, sc. B, ap. 2, jud. Suceava. Obligă inculpatul la plata către partea civilă Dascălu Lenuţa a sumei de 290 lei, reprezentând valoare prejudiciu nerecuperat. Respinge celelalte pretenţii civile ale părţii civile Dăscălu Lenuţa ca rămase fără obiect. În temeiul art.112 alin.1 lit.e C.pen. confiscă de la inculpat suma de 50 lei. În baza art. 274 alin. 1 N.C.p.p., obligă I****** A***** la plata către stat a sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 lei din cursul urmăririi penale. Potrivit art. 274 alin. 1 teza a II-a N.C.p.p. rap. la art.272 alin.2 N.C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu din faza de urmărire penală Muha Anca, în cuantum de 400 lei conform delegaţiei avocaţiale nr. 815/20.03.2014, rămâne în sarcina statului, fiind avansat din fondurile speciale ale Ministerului Public în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.02.2015.

    Hotarare 78/2015 din 20.02.2015
  • Sedinta din data de 18.02.2015 la ora 8:30

    Complet: C5 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 20.02.2015. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.02.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.02.2015
  • Sedinta din data de 11.02.2015 la ora 12:00

    Complet: C5 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 391 alin.1 C.p.p. fixează termen pentru pronunţare la data de 18.02.2015. pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.02.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.02.2015
  • Sedinta din data de 04.02.2015 la ora 10:00

    Complet: C5 Old
  • Amână cauza

    I N S T A N Ţ A Având în vedere atât solicitarea apărătoarei inculpatului cât şi solicitarea reprezentantei Ministerului Public, instanta urmează a le admite, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 11.02.2015, ora 12.00, pentru când se va cita inculpatul cu dispoziţie de transfer din Penitenciar Spital Târgu Ocna, persoana vătămată prin mandatar având termenul în cunoştinţă. Admite cererile formulate de apărătoarea inculpatului şi reprezentanta Ministerului Public. Se emite adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Suceava pentru a înainta copie de pe sentinţa penală nr. 24/18.01.2012 cu menţiunea datei rămânerii definitive şi întocmirea referatului specific şi totodată să comunice dacă în dosarul penal nr. 5108/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava s-a pronunţat vreo soluţie şi în caz de răspuns afirmativ să comunice o copie de pe acea sentinţă cu menţiunea datei rămânerii definitive şi întocmirea referatului specific. Pune în vedere apărătoarei inculpatului să depună la dosar înscrisurile de care acesta înţelege să se folosească. Pune în vedere reprezentantei Ministerului Public ca până la termenul viitor să facă demersuri şi să depună la dosar îndreptarea de eroare materială, strecurată în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04.02.2015.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2015
  • Sedinta din data de 02.02.2015 la ora 12:00

    Complet: CCP5 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 362 alin. 2 N.C.p.p. raportat la art. 208 alin. 2 N.C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 33/AUP/26.09.2014, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 11636/314/2014 şi prelungită prin încheierea nr.41/AUP din data de 28.10.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 12497/314/2014 faţă de inculpatul I****** A*****, în prezent aflat la Penitenciarul Spital Târgu Ocna. În baza art. 208 alin. 2 şi 3 N.C.p.p. raportat la art. 207 alin. 4 N.C.p.p. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul I****** A***** cu privire la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal rap. la art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. Respinge cererea de revocare a măsurii arestului preventiv, formulată de inculpatul Iacobe? Adrian, prin apărător, ca neîntemeiată. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 N.C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.02.2015, ora 17.30.

    Incheiere de sedinta din 02.02.2015
  • Sedinta din data de 22.01.2015 la ora 8:30

    Complet: CCP5 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1297/P/2014 din data 10.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul I****** A*****, în prezent la Penitenciarul Spital Târgu Ocna, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 C.pen. rap. la art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, prev. de art. 203 alin.1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin.1 C.pen. precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I****** A***** şi fixează termen pentru judecarea cauzei de către Completul C5 penal pentru data de 04.02.2015, ora 10.00, sala 206, pentru când se va cita inculpatul, persoana vătămată Dascălu Lenuţa prin mandatar Aluculesei Sanda Andreea cu menţiunea că se poate constitui parte civilă în cauză până la începerea cercetării judecătoreşti şi se solicită fişa de cazier actualizată a inculpatului. În baza art. 346 alin. 1 Cod pr.pen. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului I****** A*****. Definitivă. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2015.

    Incheiere camera preliminara din 22.01.2015
  • Sedinta din data de 21.01.2015 la ora 12:00

    Complet: CCP5 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 22.01.2015. pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.01.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2015
  • Sedinta din data de 07.01.2015 la ora 12:00

    Complet: CCP5 Old
  • Amână cauza

    În baza art.348 N.C.p.p. rap. art.207 alin.6 N.C.p.p., cu referire la art. 223 alin. 1 lit. d N.C.p.p. şi art. 223 alin. 2 N.C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 33/AUP/26.09.2014, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 11636/314/2014 şi prelungită prin încheierea nr.41/AUP din data de 28.10.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 12497/314/2014 faţă de inculpatul I****** A*****, în prezent la Penitenciarul Spital Târgu Ocna. În baza art.207 alin.6 N.C.p.p. raportat la art.207 alin.4 N.C.p.p. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul I****** A***** cu privire la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal rap. la art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. Respinge cererea de revocare a măsurii arestului preventiv, formulată de inculpatul Iacobe? Adrian, prin apărător, ca neîntemeiată. Admite cererea formulată de avocat Voronca Bogdan şi dispune înaintarea sumei de 50 lei reprezentând onorariu parţial apărător oficiu conform delegaţiei nr. 3024/12.11.2014 emisă pe numele avocatului din oficiu din fondul Ministerului Justiţiei în fondul Baroului Suceava. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 07.01.2015, ora 15.00.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 07.01.2015
  • Sedinta din data de 05.01.2015 la ora 13:15

    Complet: CCP5 Old
  • Amână cauza

    JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ Având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul I****** A*****, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată de la data de 07.01.2015, ora 12.00, sala 104, pentru când se citează inculpatul I****** A***** din Penitenciar Spital Târgu Ocna. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.01.2015.

    Incheiere de sedinta din 05.01.2015
  • Sedinta din data de 10.12.2014 la ora 12:30

    Complet: CCP5 Old
  • Amână cauza

    În baza art.348 N.C.p.p. rap. art.207 alin.6 N.C.p.p., cu referire la art. 223 alin. 1 lit. d Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 33/AUP/26.09.2014, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 11636/314/2014 şi prelungită prin încheierea nr.41/AUP din data de 28.10.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 12497/314/2014 faţă de inculpatul I****** A*****, în prezent la Penitenciarul Spital Târgu Ocna. În baza art.207 alin.6 C.p.p. raportat la art.207 alin.4 N.C.p.p. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul I****** A***** cu privire la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal rap. la art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. Respinge cererea de revocare a măsurii arestului preventiv, formulată de inculpatul Iacobe? Adrian, prin apărător, ca neîntemeiată. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de inculpatul Iacobe? Adrian, prin apărător, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 10.12.2014, ora 16.00.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 10.12.2014
  • Sedinta din data de 12.11.2014 la ora 11:30

    Complet: CCP5 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 348 Cod procedură penală raportat la art. 207 Cod procedură penală cu referire la art. 223 alin. 1 lit. d Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 33/AUP/26.09.2014, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 11636/314/2014 şi prelungită prin încheierea nr.41/AUP din data de 28.10.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 12497/314/2014 faţă de inculpatul I****** A*****. În baza art. 207 alin. 4 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul I****** A***** cu privire la infracţiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal rap. la art. 229 alin. 1 lit. b, d şi alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 223 alin. 1 lit. d Cod procedură penală. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu ori cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de inculpatul Iacobe? Adrian, prin apărător, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 12.11.2014, ora 13.00.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 12.11.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD