P*** M*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului P*** M***** – sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a uni vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice,faptă prevăzută de art. 336 alin 1 C. pen. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2015
Hotarare 766/2015 din 11.03.2015în vederea audierii martorului lipsă, Baron Tudor, amână cauza
Incheiere de sedinta din 04.02.2015în vederea administrării probelor, amână cauza
Incheiere de sedinta din 26.11.2014În baza art. 346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instan?ei cu rechizitoriul nr. 429/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Giurgiu privind pe inculpatul P*** M*****, trimis în judecata, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judeca?ii cauzei privind pe inculpatul P*** M*****, fixând termen de fond la data de 26.11.2014, cu citarea inculpatului. Definitivă. Pronun?ată în camera de consiliu, azi, 16.10.2014
Incheiere camera preliminara din 16.10.2014