M***** I*** C*******
InculpatCondamnă pe inculpatul M. I. C. pentru săvârşirea infracţiunii de ,, conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Amână aplicarea pedepsei stabilite mai sus pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat în condiţiile art. 84 alin. 1 Cod penal. Pe durata termenului de amânare a aplicării pedepsei impune inculpatului obligaţia de a nu conduce autovehicule. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 600 lei.
Hotarare 122/2014 din 18.11.2014Constată legalitatea sesizării Judecătoriei Chişineu Criş cu rechizitoriul nr. 292/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş privind pe inculpatul M. I. C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. 1 Nou Cod penal, respectiv de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat şi stabileşte termen de judecată data de 18 noiembrie 2014, când se va cita inculpatul.
Incheiere camera preliminara din 21.10.2014