N****** C*****
InculpatB***** S****
Parte civilăS******** D* A******** J******* V*****
Parte civilăÎn baza art. 188 alin. 1 din N.C.p. cu aplicarea art. 5 alin. 1 N.C.p. şi art. 396 alin. 10 N.C.p.p. condamnă inculpatul N****** C***** la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi h (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) din N.C.p. În baza art. 65 alin. 1 N.C.pen. interzice inculpatului N****** C***** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi h (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) din N.C.p. după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale şi până când pedeapsa privativă de libertate aplicată va fi executată sau considerată ca executată. În baza art. 399 Cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive şi starea de arest preventiv a inculpatului N****** C*****. În baza art. 72 alin. 1 Noul Cod penal, dispune deducerea din durata pedepsei, a perioadei reţinerii şi a arestării preventive de la 07.01.2014 la zi. În baza art. 19 Cod procedură penală raportat la art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală coroborat cu art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357, art. 1381 şi art. 1390 din Codul civil, admite acţiunea civilă formulată de soţia victimei, B***** S****, şi obligă pe inculpatul N****** C***** la plata despăgubirilor în cuantum de 10.000 lei. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 raportat la art. 3, 4, 5 şi 9 din Legea nr. 76/2008, dispune, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpatul N****** C***** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, urmând ca, în baza art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic. În baza art. 272, art. 274 alin. 1 şi art. 398 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul N****** C***** la plata sumei de 1.453 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 1153 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat la urmărirea penală, 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat efectuate la cercetarea judecătorească şi suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului şi va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru partea civilă B***** S****. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.05.2014.
Hotarare 298/2014 din 28.05.2014În baza art. 362 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală raportat la art. 208 Noul Cod de procedură penală, constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului N****** C*****, , luată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/U din 08.01.2014 dispus prin încheierea nr. 2 din 08.01.2014 pronunţată de Tribunalul Vaslui, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art. 188 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen, pe care o menţine, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 208 alin. 4 Noul Cod de procedură penală Se va face adresă şi se va comunica măsura dispusă Penitenciarului Vaslui. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 mai 2014, ora 10:45.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 20.05.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 7/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, privind pe inculpatul N****** C*****, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. şi ped. de art. 188 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19 mai.2014.
Incheiere camera preliminara din 19.05.2014În baza art. 348 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală raportat la art. 207 alin. 4 Noul Cod de procedură penală, constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive, luată prin Încheierea nr. 2 din 08.01.2014 pronunţată de Tribunalul Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/U din 08.01.2014, împotriva inculpatului N****** C*****, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Vaslui, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi menţine măsura arestării preventive a inculpatului N****** C*****, măsura urmând a fi verificată în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. 6 Noul Cod de procedură penală. Se va face adresă şi se va comunica măsura dispusă la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Vaslui. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Soluţionată şi pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi, 24 aprilie 2014, ora 10.30.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 24.04.2014