J***** G*******
InculpatB**** C**********
Parte vătămatăJ***** E****** M******
Parte vătămată parte civilăÎn baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul J***** G*******, a infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1 Cod penal (1968), ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată B**** C**********. În temeiul art. 180 alin.2 ind. 1 din C.pen.(1968) cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal (1968) şi cu aplicarea art.5 C.pen., condamnă inculpatul J***** G*******, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art.12 din Legea nr.187/2012 şi art.71 alin 2 Cod penal (1968) interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza II şi lit. b) Cod penal (1968). În baza dispoziţiilor art. 81 Cod penal (1968) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală pe o perioadă de 3 (trei) ani, termen de încercare calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal (1968). În baza art.12 din Legea nr.187/2012 şi art. 71 alin 5 Cod penal (1968) pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii anterior menţionată suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Potrivit art. 404 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal (1968) privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul art.397 alin. 1 C.pr.pen., raportat la art.19 Cod procedură penală, respinge acţiunea civilă exercitată de partea civilă J***** E****** M******, ca nefondată. În baza art. 275 alin. (1) pct. (2) lit. b) C. proc. pen. obligă pe persoana vătămată B**** C********** cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la suma de 100 lei. În baza art. 274 C. proc. pen. obligă inculpatul J***** G******* la plata sumei de 412,28 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.12.2014.
Hotarare 214/2014 din 03.12.2014Amână pronunţarea la data de 03.12.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2014Stabileşte data deliberării şi pronunţării la 19.11.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2014pentru lipsa martorei din lucrări G.T., termen 18.11.2014.
Incheiere de sedinta din 21.10.2014în vederea audierii martorilor din lucrări şi a depunerii de către Biroul ex. pen. a unui referat cu privire la inculpat, termen 21.10.2014.
Incheiere de sedinta din 23.09.2014apreciind necesară prezenţa inculpatului, termen 23.09.2014.
Incheiere de sedinta din 24.06.2014pentru lipsă de procedură cu inculpatul şi părţile vătămate, acordă termen la data de 24.06.2014.
Incheiere de sedinta din 27.05.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 627/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor privind pe inculpatul J***** G******* , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal şi de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 ind. 1 Cod penal , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul J***** G******* şi fixează termen de judecată la data de 27.05.2014. Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 17.04.2014Admite cererea formulată de reprezentantul Parchetului şi dispune trimiterea dosarului la judecătorul de Camera Preliminară.
Incheiere de sedinta din 11.02.2014