F*** N****** D****
InculpatÎn baza art. 334 al 1 Cod penal, cu aplic. art. 396 al.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul F N D, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare. II. În baza art. 335 al.1 Cod penal, cu aplic. art. 396 al.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul F N D, cu datele de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare. III. În baza art. 336 al.1 Cod penal, cu aplic. art. 396 al.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul F N D, cu datele de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare. În temeiul art.38 Cod penal constată că faptele comise sunt concurente, şi în conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin.1 lit.b Cod penal aplică inculpatului F N D pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând astfel ca acesta să execute pedeapsa rezultată de: 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, în regim de detenţie. În baza art. 67 al. 1 Cod penal aplică inculpatului F N D pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 2 ani, care se execută în condiţiile prev. de art. 68 alin. 1 lit.c Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 272 C. pr. pen., onorariul avocatului din oficiu Olah Paul, în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 2745/07.08.2014. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14.10.2014.
Hotarare 127/2014 din 14.10.2014în vederea deliberării, amână pronunţarea cauzei la data de 14.10.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2014în vederea deliberării, amână pronunţarea cauzei la data de 07.10.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2014Constată legalitatea sesizării. Dispune începerea judecăţii pentru data de 30.09.2014,dată pentru care se vor cita părţile
Incheiere camera preliminara 103/2014 din 21.08.2014