O**** A******* C* D** A***
Recurent reclamantA********** N******** P***** R********** P*************
Intimat PARATC****** C******* P***** S********* D************* - C****** N******** P***** C********** I*********
Intimat paratO**** A*******
Recurent reclamantAdmite recursul. Modifică în parte sentinţa civilă recurată în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta C.N.C.I. (fostă C.C.S.D.). Stabileşte în sarcina pârâtei C.N.C.I. obligaţia de a verifica existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului notificat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia şi de a evalua despăgubirile cuvenite, în cazul în care, după examinarea dosarului, aceata ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum şi de a emite decizia de compensare prin puncte în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Menţine în rest sentinţa civilă recurată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.10.2014.
Hotarare 7810/2014 din 23.10.2014Amână pronunţarea la data de 23.10.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2014