Dosar 1354/88/2014 din 27.06.2014

constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1354/88/2014
Data dosar:
27.06.2014
Instanta:
Tribunalul Tulcea
Departament:
Sectia Penala
Obiect:
constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2014 la ora 09:00

    Complet: CPF1
  • Încheiere

    Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr. sentinţei penale nr. 417 din 21 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Tulcea în sensul că se va citi cu privire la inculpatul B******* C****** „Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n (dreptul de a comunica ori de a se apropia de persoanele cu care a comis infracţiunea, respectiv inculpaţii N***** D***** şi Ştefan Cristian-Ionuţ ) c.pen. pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 şi 3 c.pen.;Interzice inculpatului B******* C****** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n (dreptul de a comunica ori de a se apropia de persoanele cu care a comis infracţiunea, respectiv inculpaţii N***** D***** şi Ştefan Cristian-Ionuţ ) c.pen.” iar cu privire la inculpatul N***** D***** „Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n (dreptul de a comunica ori de a se apropia de persoanele cu care a comis infracţiunea, respectiv inculpaţii B******* C****** şi Ştefan Cristian-Ionuţ ) c.pen. pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 şi 3 c.pen.; Interzice inculpatului N***** D***** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n (dreptul de a comunica ori de a se apropia de persoanele cu care a comis infracţiunea, respectiv inculpaţii B******* C****** şi Ştefan Cristian-Ionuţ )c.pen. pe durata executării pedepsei principale.” în loc de „Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n c.pen. pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 şi 3 c.pen.; Interzice inculpatului B******* C****** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n c.pen.„ şi de „Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n c.pen. pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 şi 3 c.pen.;Interzice inculpatului N***** D***** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n c.pen. pe durata executării pedepsei principale.”cum greşit s-a consemnat .

    Incheiere indreptare eroare materiala din 21.10.2014
  • Sedinta din data de 30.09.2014 la ora 09:00

    Complet: CPF1
  • Amână cauza

    În temeiul art. 367, alin. 1 c.pen., cu aplic. art. 396, alin. 10 c.pr.pen.; Condamnă pe inculpatul B******* C****** la o pedeapsă de 1 an închisoare. În temeiul art.67 c.pen., raportat la art. 367, alin. 1 c.pen.; Interzice inculpatului B******* C****** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n c.pen. pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 16, alin. 1 din Legea 194/2011, cu aplic. art. 35, alin. 1 c.pen., art. 5 c.pen. şi art. 396, alin. 10 c.pr.pen.; Condamnă pe inculpatul B******* C****** la o pedeapsă de 1 an închisoare. În temeiul art. 39, alin. 1, lit. b c.pen.; Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n c.pen. pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 şi 3 c.pen.; Interzice inculpatului B******* C****** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n c.pen. În temeiul art. 91 c.pen.; Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 93, alin. 1 c.pen.; Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93, alin. 2 c.pen.; Impune inculpatului B******* C****** să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În temeiul art. 93, alin. 3 c.pen.; Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii constând în activităţi gospodăreşti, de întreţinere, curăţenie la Căminul pentru persoane vârstnice Sf. Nectarie Tulcea pe o perioadă de 80 de zile. În temeiul art. 399, alin. 1 c.pr.pen.; Dispune revocarea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului B******* C******. În temeiul art. 72, alin. 1 c.pen. şi art. 399, alin. 9 c.pr.pen.; Dispune computarea din pedeapsă a duratei reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la 4 iunie 2014, ora 18,30 şi pînă la 30 septembrie 2014, inclusiv. În temeiul art. 367, alin. 1 c.pen., cu aplic. art. 41, alin. 1 c.pen. şi art. 396, alin. 10 c.pr.pen.; Condamnă pe inculpatul N***** D***** la o pedeapsă de 1 an închisoare. În temeiul art. 83, alin. 1 c.pen.anterior, raportat la art. 15, alin. 2 din Lg. 187/2012; Dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 858/07.07.2010 a Judecătoriei Tulcea şi dispune executarea acesteia alăturat pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare. În temeiul art.67 c.pen., raportat la art. 367, alin. 1 c.pen.; Interzice inculpatului N***** D***** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n c.pen. pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 16, alin. 1 din Legea 194/2011, cu aplic. art. 35, alin. 1 c.pen., art. 41, alin. 1 c.pen., art. 5 c.pen. şi art. 396, alin. 10 c.pr.pen.; Condamnă pe inculpatul N***** D***** la o pedeapsă de 1 an închisoare. În temeiul art. 83, alin. 1 c.pen.anterior, raportat la art. 15, alin. 2 din Lg. 187/2012; Dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 858/07.07.2010 a Judecătoriei Tulcea şi dispune executarea acesteia alăturat pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin prezenta hotărâre, rezultând o pedeapsă de 4 ani închisoare. În temeiul art. 39, alin. 1, lit. b c.pen.; Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare şi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n c.pen. pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65, alin. 1 şi 3 c.pen.; Interzice inculpatului N***** D***** exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a, b şi n c.pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 399, alin. 1 c.pr.pen.; Menţine măsura arestului la domiciliu a inculpatului N***** D*****. În temeiul art. 72, alin. 1 c.pen. şi art. 399, alin. 9 c.pr.pen.; Dispune computarea din pedeapsă a duratei reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la 4 iunie 2014, ora 18,30 şi pînă la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 112, alin. 1, lit. a c.pen.; Dispune confiscarea de la inculpatul N***** D***** a sumei de 140 lei, depuşi la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea cu chitanţa nr. 24795/13.06.2014. Dispune confiscarea de la inculpatul B******* C****** a sumei de 59 lei, depuşi la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea cu chitanţa nr. 24796/13.06.2014. Menţine sechestrul asigurator instituit asupra sumelor de 140 lei şi 59 lei confiscate de la inculpaţi. În temeiul art. 112, alin. 1, lit. b c.pen.; Dispune confiscarea de la inculpatul N***** D***** a următoarelor bunuri: - plic alb – RCTS 2651291 din 12.06.2014, fragmente vegetale 5FAKB48 - 48 predate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Tulcea, cu dovada seria H nr. 0147187 din 24.06.2014. - 1(unu) telefon mobil Nokia, IMEI: 353762047358153 + SIM Orange seria 1403241284531A015; - 1(unu) telefon mobil Nokia dual-sim, IMEI 1: 3545710538836413, IMEI 2: 354571053883650 + 2x SIM Orange seriile 1304220079365B01 ?i 1402211701615P11, predate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Tulcea, cu dovada seria H nr. 0147187 din 24.06.2014. Dispune confiscarea de la inculpatul B******* C****** a următoarelor bunuri: - plic alb – RCTS 2651289 din 12.06.2014, 5FAKB48 - 48; - plic alb – RCTS 2651292 din 12.06.2014, fragmente vegetale şi cântar electronic; predate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Tulcea, cu dovada seria H nr. 0147187 din 24.06.2014; - 1 (unu) telefon mobil Samsung, model Galaxy SIII, IMEI: 354423432437511; - 1(unu) SIM Orange, seria 1211170381222006G12; - 1(unu) SIM Orange, seria 1008120269568P04G11; - 1(unu) SIM Cosmote, seria 89400302125172041150; - 1(unu) SIM Vodafone, seria 30607327411; - 1(unu) SIM Vodafone, seria 306073274729; - 1 (unu) telefon mobil Nokia, IMEI 355390/04/040372/3, + SIM Orange seria 1210260075850P07G18 + SIM Orange cu seria 1206010021004P05G15; - 1 (unu) telefon mobil Nokia, 359586/05/227927/5 având activă cartela Orange cu seria 1310184428381P09; predate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Tulcea, cu dovada seria H nr. 0147187 din 24.06.2014. În temeiul art. 274 c.pr.pen.; Obligă inculpaţii la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare către stat, câte 750 lei fiecare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 30 septembrie 2014.

    Hotarare 417/2014 din 30.09.2014
  • Sedinta din data de 23.09.2014 la ora 09:00

    Complet: CPF1
  • Amână pronunţarea

    disjunge cauza in privinta inculpatului Ş***** C******* I****. Amână pronunţarea cauzei in privinta inculpatilor B******* C****** şi N***** D***** la 30 septembrie 2014.

    Incheiere de sedinta din 23.09.2014
  • Sedinta din data de 25.08.2014 la ora 09:00

    Complet: CPF1
  • Amână cauza

    Respinge cererea inculpatului B******* C****** de înlocuire a măsuri preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar ca nefondată. În conformitate cu art.362 alin.2 Cod pr.penală cu referire la art.208 Cod procedură penală Menţine măsura arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpaţii Ş***** C******* I****, B******* C****** şi N***** D***** începând cu data de 25 august 2014. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 25 august 2014, ora 12,00.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 25.08.2014
  • Sedinta din data de 08.08.2014 la ora 09:00

    Complet: CPF1
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere. Respinge cererile formulate de inculpatul Stefan Cristian Ionut ca neintemeiate. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr1o|D|P|2013 al D.I.I.C.O.T.Serviciul Teritorial Tulcea privind pe inculpatii,trimisi în judecată în stare de arest la domiciliu,Stefan Cristian-Ionut pentru infracţiunile prev. de art.367 alin.1 C.pen,cu aplic.art.5C.pen,art.16 alin.1 din Legea nr.194|2011,cu aplic.art.35 alin.1 si art.5 C.pen,art.2 alin 1din Legeanr.143|2000,toate cu aplic.art.38 alin.1si art.5 C.pen,B******* C****** pentru infractiunile prev.de art.367 alin.1 C.pen,cu aplic.art.5 C.pen si de art.16 alin1 din Legea nr.194|2011 cu aplic.art.35 alin.1 si art.5 C.pen,ambele cu aplic.art.38 alin.1C.pen si art.5 C.pen,Neacsu Daniel pentru infractiunile prev.de art.367 alin/1 cu aplic.art.41 alin.1 si art.5 C.pen si art.16 alin.1 din legea nr.194|2011,cu aplic.art.35 alin.1,art.41 alin.1 si art.5 C.pen,ambele cu aplic.art.38 C.pen,art.83 alin 1C.pen,art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 si art.5C.pen. , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală . Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe cei trei inculpati sub aspectul infractiunilor aratate. Cu drept de contestatie in 3 zile de la comunicare.

    Incheiere camera preliminara 50/2014 din 08.08.2014
  • Sedinta din data de 28.07.2014 la ora 09:00

    Complet: CPF1
  • Amână cauza

    Respinge cererile de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar. În temeiul art. 207, alin. 6 c.pr.pen.; Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii Ş***** C******* I****, B******* C****** şi Necşu Daniel. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu din 28 iulie 2014.

    Incheiere camera preliminara 49/2014 din 28.07.2014
  • Sedinta din data de 01.07.2014 la ora 09:00

    Complet: CPF1
  • Amână cauza

    În temeiul art. 242, alin. 2 c.pr.pen.; Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii Ş***** C******* I****, B******* C****** şi N***** D***** cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 221, alin. 1 c.pr.pen.; Impune inculpatului Ş***** C******* I**** obligaţia de a nu părăsi imobilul din Tulcea, str. Aleea Metalurgiştilor, nr. 8, bloc X2, sc. A, ap. 4, jud.Tulcea, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei în faţa căreia se află cauza. În temeiul art. 221, alin. 1 c.pr.pen.; Impune inculpatului B******* C****** obligaţia de a nu părăsi imobilul din Tulcea, str. Alunişului, bloc F2, sc. B, ap. 17, jud.Tulcea, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei în faţa căreia se află cauza. În temeiul art. 221, alin. 1 c.pr.pen.; Impune inculpatului N***** D***** obligaţia de a nu părăsi imobilul din Tulcea, str. Alunişului, nr. 17, bloc H, sc. C, ap. 9, jud.Tulcea, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei în faţa căreia se află cauza. În temeiul art. 221, alin. 2 c.pr.pen.; Pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii Ş***** C******* I****, B******* C****** şi N***** D***** vor avea următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi şi nici cu martorii din prezenta cauză, pe nicio cale, direct sau indirect. În temeiul art. 221, alin. 4 c.pr.pen.; Atrage atenţia inculpaţilor Ş***** C******* I****, B******* C****** şi N***** D***** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Pune în vedere inculpaţilor Ş***** C******* I****, B******* C****** şi N***** D***** că pot părăsi imobilele în care locuiesc pentru a se prezenta în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei la chemarea acestora. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu din data de 1 iulie 2014, ora 13,45.

    Incheiere camera preliminara 44/2014 din 01.07.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD