Q**** Y**********
IntimatS*** V******** R****** S**
ApelantS*** V******** R****** S*** S******** D**
ApelantS*** V******** R****** S*** S**** P******** N***** Ş* A********
ApelantAdmite apelul declarat de apelanta SC V. R. împotriva sentinţei civile nr. 604 din 23.06.2014, pronunţată de Judecătoria Dej în dosarul nr. 135/219/2014, pe care o schimbă, în parte, în sensul că: Respinge cererile formulate de reclamantul Q. Y.-A.împotriva pârâtelor SC V.R.SA şi SC V R SA – SUSURSALA DEJ având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii următoarelor clauze inserate în convenţia de credit nr. 0135042/16.11.2007 încheiată între împrumutătorul S.C. V. R. S.A. prin Sucursala Dej şi împrumutatul Q. Y. A., respectiv: - pct.4 Penalizări, lit. a) şi b), privind comisionul de penalizare de 2% flat pentru primele 5 zile de întârziere şi o rată a dobânzii penalizatoare constând din rata dobânzii curente + 5% p.a.; - pct. 5 lit. b - d din Condiţiile speciale ale Convenţiei respectiv: - b – comision de analiza dosar credit CHF 60 la cursul de schimb practicat de bancă; se plăteşte integral, cel mai târziu la data încheierii convenţiei de credit (a fost plătit în data de 16.11.2007); - c – comision de rambursare în avans: 2% calculat la valoarea sumei rambursate în avans pe parcursul primilor 5 ani din durata creditului, plătibil integral la data efectuării rambursării; 1% la valoarea sumei rambursate în avans ulterior primilor 5 ani din Durata creditului, plătibil integral la data efectuării rambursării; - d – comision de gestiune: RON 325 practicat la bancă; se plăteşte integral, pentru reevaluarea imobilului adus în garanţie, conform pct. 7 lit. a cel târziu la data semnării Convenţiei de credit; - pct. 3.6 din Condiţiile generale ale convenţiei (comisionul de administrare): pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului acordat, precum şi a îndeplinirii oricăror altor obligaţii asumate de părţi în baza convenţiei, împrumutatul datorează băncii un comision; modul de calcul şi scadenţa plăţii acestuia se stabilesc în Condiţiile speciale; - Clauzele cuprinse în Actul adiţional nr. 2/29.03.2011 la convenţia de credit nr. 0135042/16.11.2007 încheiat între S.C. V. R.S.A, prin SUCURSALA DEJ în calitate de împrumutător şi reclamantul Q. Y. A. în calitate de împrumutat, respectiv: - clauzele cuprinse la art. 2 pct. 4 lit. b, referitoare la Dobânda penalizatoare; - clauzele cuprinse la art. 3 pct. 5.1 lit. a, care prevăd obligaţia plăţii Comisionului de rambursare anticipată „a) în cazul în care rambursarea intervine într-o perioadă în care rata dobânzii este fixă: - 1% calculat la valoarea creditului rambursat anticipat, în cazul în care perioada de timp între Data Rambursării Anticipate şi Scadenţa finală este mai mare de un an; sau - 0,5% calculat la valoarea creditului rambursat anticipat, în cazul în care perioada de timp între Data Rambursării Anticipate şi Scadenţa Finală nu este mai mare de un an”. - clauzele cuprinse la art. 7 – Punctul 11) „Alte menţiuni” paragraf 3, conform cărora: … Nesemnarea de către împrumutat a actului adiţional anterior menţionat este considerată acceptare tacită…” - clauzele cuprinse la art. 9 alin. 2 conform cărora: „Împrumutatul/codebitorul/garantul declară că a studiat cu atenţie, că a primit toate explicaţiile necesare şi că a înţeles pe deplin şi în mod corect toţi termenii şi toate condiţiile prezentului act adiţional la Convenţie, motiv pentru care de bună voie şi fără existenţa vreunei constrângeri înţelege că procedeze la semnarea acestuia.” Respinge cererea reclamantului de a se dispune obligarea pârâtelor la modificarea cuantumului DAE – dobânda anuală efectivă prin înlăturarea de la calcului acesteia a comisionului de gestiune, de analiza dosar şi rambursare anticipată. Respinge cererea reclamantului de a se dispune obligarea pârâtelor la plata către reclamant a sumei de 325 RON reprezentând comision gestiune şi 60 CHF reprezentând comision analiză dosar, cu dobânda legală aferentă acestora, calculată începând cu data achitării. Menţine restul sentinţei apelate. Obligă intimatul Q**** Y********** să le achite apelantelor SC V. R. SA şi SC V. R. SA SUCURSALA DEJ suma de 437,87 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în apel. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2015.
Hotarare 266/2015 din 20.03.2015Amână pronunţarea PE 20.03.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2015Amână pronunţarea pe 16.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2015Amână judecarea apelului şi stabileşte termen de judecată pentru data de 09 martie 2015, sala 249, ora 11:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă prin reprezentanţi, în vederea obţinerii hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza nr.C-143/2013. Pronunţată în şedinţă publică din data de 09.02.2015.
Incheiere de sedinta din 09.02.2015