Dosar 13644/314/2014 din 03.12.2014

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13644/314/2014
Data dosar:
03.12.2014
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.04.2015 la ora 8:30

    Complet: C10 Old
  • Admite cererea

    Respinge excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. Bucureşti în contradictoriu cu pârâta P******* V******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 310,37 lei, reprezentând contravaloare clauză penală, a sumei de 239,5 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate, la aceasta din urmă adăugându-se penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate începând cu cea de a zecea zi a lunii următoare pentru fiecare factură în parte şi până la achitarea efectivă a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Suceava, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28.04.2015.

    Hotarare 2224/2015 din 28.04.2015
  • Sedinta din data de 21.04.2015 la ora 11:00

    Complet: C10 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.04.2015. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.04.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD