S****** F******** G*******
PetentAdmite contestaţia la executare formulată de contestatorul S****** F******** G*******, în prezent deţinut în Penitenciarul Arad şi, în consecinţă: Dispune ca din pedeapsa rezultantă de 14 (patrusprezece) ani închisoare şi 5(cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,d,e Cod penal 1969 pedeapsă dispusă prin sentinţa penală nr.1845/15.10.2009 a Judecătoriei Arad, rămasă definitivă prin admiterea recursului conform deciziei penale nr.17/R/21.01.2010 a Tribunalului Arad, să fie dedusă alături de perioada executată din 07.07.2008 la zi, astfel cum este menţionat în mandatul de executare a pedepsei nr.2036/2009 din 25.01.2010, în dosar nr.12990/55/2009 al Judecătoriei Arad şi durata în care condamnatul a fost internat medical la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel, jud.Timiş, şi anume din 10.10.2007 până la 07.07.2008, internare dispusă de organele judiciare în cursul derulării procedurii judiciare desfăşurate împotriva condamnatului. Menţine în rest toate dispoziţiile mandatului de executare a pedepsei nr.2036/2009 din 25.01.2010, în dosar nr.12990/55/2009 al Judecătoriei Arad. În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune virarea sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiţiei în contul BA Arad, onorariu avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.10.2014.
Hotarare 2283/2014 din 07.10.2014T: 07.10.2014, pentru comunicarea datelor solicitate Spitalului de Psihiatrie Jebel, cu privire la condamnat.
Incheiere de sedinta din 16.09.2014T.16.09.2014-P01, pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi pentru a se emite adresă către Spitalul de Psihiatrie Jebel
Incheiere de sedinta din 26.08.2014