Dosar 13697/63/2014 din 06.11.2014

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 13697/63/2014
Data dosar:
06.11.2014
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.10.2015 la ora 12:00

    Complet: C10 CAF
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii Achimescu Miron, Gheorghe Lilica Viorica, Radu Iulian, Păuna Ion, Boruz Ion, Tomescu Gabriel Cornel, Boldeanu Silvia şi Tănasie Gheorghe - reprezentaţi de Sindicatul Administraţiei Publice "Forţa Legii" -, în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Amărăştii De Sus, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâtul să achite reclamanţilor dobânda legală la sumele stabilite prin Sentinţa nr. 518, pronunţată de Tribunalul Dolj în data de 05.03.2009, şi rămase neachitate până la data introducerii cererii de chemare în judecată – începând cu 3 ani anterior momentului intentării acţiunii (06.11.2014) şi până la data achitării integrale a respectivelor sume. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică, azi 06 octombrie 2015.

    Hotarare 1717/2015 din 06.10.2015
  • Sedinta din data de 24.02.2015 la ora 12:00

    Complet: C10 CAF
  • Alte cauze

    În baza art. 520 alin 4 N. C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei, până la dezlegarea de către I.C.C.J. a chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării înregistrată sub nr. 199/1/2015. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24 Februarie 2015.

    Incheiere suspendare din 24.02.2015
  • Sedinta din data de 27.01.2015 la ora 12:00

    Complet: C10 CAF
  • Amână cauza

    Pentru a se întocmi adresă către Serviciul Arhivă.

    Incheiere de sedinta din 27.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD