T**** S**** H****
InculpatB***** S*****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul T**** S**** H****, la 1.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală, art. 193 Cod Penal din 1969 cu referire la art. 63 alin. 3 teza I Cod Penal din 1969 şi aplicarea art. 5 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la 800 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. În temeiul art. 33 lit. a Cod Penal din 1969 şi art. 34 alin.1 lit. c Cod Penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, contopeşte pedepsele de 1.000 lei, respectiv de 800 lei, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1.000 lei, sporită la 1.500 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 631 din Codul penal din 1969. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B***** S***** şi obligă pe inculpat la plata sumei de 1.210 lei cu titlu de daune materiale către aceasta.
Hotarare 20/2015 din 20.01.2015Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea sentinţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2015Pentru a se prezenta inculpatul.
Incheiere de sedinta din 09.12.2014Pentru citarea martorului lipsă cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 25.11.2014Pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 28.10.2014Pentru a se asigura prezenţa unui interpret.
Incheiere de sedinta din 21.10.2014În baza art. 346 alin. 2 Cod de procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1255/P/2013 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, privind pe inculpatul T**** S**** H****, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. 2 din Cod penal din 1969 şi ameninţare prevăzută de art. 193 din Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 33 lit. a din Codul penal din 1969, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul T**** S**** H****.
Incheiere camera preliminara din 30.09.2014