Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat la data de 5 mai 2014. Respinge ca tardivă cererea formulată de inculpat la data de 19 mai 2014. În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală; Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 122/D/2013 din 10.04.2014 întocmit de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea privind pe inculpatul PĂTRAŞCU NICOLAE DANIEL, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 211 alin. 1 şi 2 raportat la art. 210 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul PĂTRAŞCU NICOLAE DANIEL. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor. Pronunţată în camera de consiliu azi 23 mai 2014.