R**** A******* D* D********** A E******* T******
ReclamantA******** D* L******* N* 2**
PârâtD********* M*****
Intervenient în numele altei persoaneAdmite în parte cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 21816,12 lei, reprezentând contravaloare facturi fiscale aferente perioadei 31.12.2012-31.01.2014 şi la plata penalităţilor de întârziere aferente aceleiaşi perioade în cuantum de 6979,04 lei. Respinge cererea de interventie accesorie, ca neintemeiata. Admite în parte cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de ambele părţi. Compensează in parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi în cauză până la valoarea de 1700 lei şi obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 568,85 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sanctiunea nulitatii. Pronunţată azi, 30.10.2018, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Hotarare 11248/2018 din 30.10.2018Amână pronunţarea la data de 30.10.2018. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată azi, 26.10.2018, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.10.2018Amână pronunţarea la data de 26.10.2018. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată azi, 24.10.2018, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2018Amână pronunţarea la data de 24.10.2018. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată azi, 10.10.2018, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.10.2018Amână pronunţarea la data de 10.10.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2018pentru a se soluţiona cererea de apel formulată impotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.
Incheiere de sedinta din 20.06.2018Repune cauza pe rol. Fixeaza termen la data de 20.06.2018, C1, ora 8.30, pentru care se citeaza partile. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată, azi, 08.05.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 08.05.2018Amana pronuntarea la data de 08.05.2018. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată în sedinta publică, astazi, 25.04.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2018pentru a se emite adresa catre expert.
Incheiere de sedinta din 09.03.2018Repune cauza pe rol. Fixeaza termen pentru continuarea judecatii la data de 09.03.2018, C1, ora 8.30, pentru care se citeaza partile, dintre care reclamanta cu mentiunea de a depune la dosar, in copie conforma cu originalul, factura nr.484423/28.03.2016 si factura nr.0387816/31.01.2014, care sa contina toate anexele. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată, azi, 16.02.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 16.02.2018Amână pronunţarea la data de 16.02.2018. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată azi, 02.02.2018, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.02.2018Amână pronunţarea la data de 02.02.2018. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată azi, 19.01.2018, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.01.2018Amana pronuntarea la data de 19.01.2018. Cu cale de atac odata cu fondul. Pronunţată în sedinta publică, astazi, 12.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2018Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 06.12.2017pentru a da expertului posibilitatea sa răspundă la obiectiunile formulate
Incheiere de sedinta din 08.11.2017pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 29.09.2017pentru consemnarea onorariului de expert
Incheiere de sedinta din 23.06.2017Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 26.05.2017Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 28.04.2017îndeplinirea unor obligaţii
Incheiere de sedinta din 08.03.2017Suspendă judecata pricinii pana la solutionarea irevocabilă a dosarului nr.4298/212/2013 al Judecatoriei Constanţa. Cu recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Constanţa.
Incheiere suspendare FN din 16.10.2015Amana pronuntarea la 16.10.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2015Amana pronuntarea la 15.10.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2015lipsă de procedură cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 04.08.2015Repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 4.08.2015. Pronunţată în şedinţă publică astăzi,12.05.2015.
Incheiere de sedinta din 12.05.2015Amână pronunţarea la 12.05.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2015Repune cauza pe rol pentru reluarea dezbaterilor. Stabileşte termen pentru continuarea judecării prezentei cauze la data de 28.04.2015 completul C1 pentru când se vor cita părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.03.2015.
Incheiere de sedinta din 10.03.2015Amână pronunţarea la 10.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2015Reclamanta va preciza cadrul procesual.
Incheiere de sedinta din 27.01.2015Se va cita reclamanta cu menţiunea de a preciza cadrul procesual.
Incheiere de sedinta din 18.11.2014