B******** N******
Contestator InculpatDECIDE: Admite contestaţia formulată de inculpata B******** N******, împotriva încheierii nr. 26/UP/18.03.2014 pronunţată de Tribunalul Braşov pe care o desfiinţează. Rejudecând cauza: Respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Braşov privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatei B******** N******. În baza art. 204 alin. 12 Cod procedură penală rap la art. 242 şi 211 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive aplicată inculpatei B******** N****** cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 215 din Codul de procedură penală, obligă inculpata B******** N****** ca pe timpul cât se află sub control judiciar să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Braşov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată. Impune inculpatei ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte şi următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a Municipiului Braşov, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; b) să nu se apropie de persoanele vătămate Zastranu Maria, Mândru Marioara, Alexe Georgiana, Rusu Olguţa, Grinberg Ran, Faur Titus Mircea, Popa Elisaveta, Butnaru Vasile Mihail, Ivanciu Verona, Barbu Alexandru Ovidiu, Asulin Micaal membrii familiilor acestora, precum şi de persoanele care au calitatea de martor în cauză: Antonaru Constantin Răzvan, Tudorache Alina Ramona, Bunescu Iuliana, Pîrvu Rodica, Alexandru Dana, Oltean Florin Constantin, David Edith, Marcu Ion, Bota Ana Mihaela, Bratu Dorina, Martinaş Mihaela Anca, Cristea Marieta Graziela, sau care vor dobândi în cursul urmăririi penale această calitate şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect; c) să nu exercite profesia şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta. d) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele de existenţă; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; Atrage atenţia inculpatei B******** N****** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Supravegherea respectării de către inculpată a obligaţiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de Poliţia Municipiului Braşov, în condiţiile legii. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei B******** N****** dacă nu este arestată în alte cauză. O copie a prezentei hotărâri se comunică inculpatei, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către inculpată a interdicţiei de a părăsi Mun. Braşov. Organele în drept dispun darea inculpaţilor în consemn la punctele de trecere a frontierei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.03.2014.
Hotarare 10/2014 din 21.03.2014