C***** D** V*****
ReclamantA****** D* P**** Ş* I********** Î* A********** S******** S******* P*** R***********
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Suceava, invocată prin întâmpinare. Declină competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Suceava. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.04.2015.
Hotarare 2258/2015 din 30.04.2015Se va emite adresă către reclamant, cu duplicatul completărilor la întâmpinare, cu solicitarea de a comunica temeiul de drept substanţial al acţiunii, cu precizarea că cel indicat vizează persoana juridică şi dacă, în realitate, doreşte suspendarea efectelor unui act administrativ. De asemenea, se va solicita să precizeze care este stadiul dosarului aflat la rolul Tribunalului Suceava prin care au fost anulate cele două decizii, Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra competenţei de soluţionare a cauzei pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 19.03.2015