S** R********** S**
ReclamantS** A****** S*
PârâtAdmite cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 6749/2015, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, formulată de reclamanta R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA. Completează dispozitivul sentinţei civile nr. 6749/2015, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei şi suma de 1040 lei reprezentând cheltuieli de judecată din recurs. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi data de 26 februarie 2016.
Hotarare 942/2016 din 26.02.2016Admite, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.SA şi, în consecinţă: Constată inexistenţa creanţei în valoare de 15.613,51 lei, din creanţa totală pretinsă de pârâtă în baza facturii fiscale 10034262/22.11.2010 în cuantum de 15.807,92 lei. Respinge cererea reclamantei privind constatarea inexistenţei dreptului pârâtei de a percepe penalităţi cu privire la debitul în valoare de 194,41 lei, reprezentând contravaloarea consumului de apă pentru perioada 01.09.2010 – 21.10.2010. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.430 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2015.
Hotarare 6749/2015 din 02.10.2015AP: 02.10.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.09.2015AP: 25.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2015comunicare precizări.
Incheiere de sedinta din 22.05.2015încuviinţat cererea de amânare comunicată la dosar de către reprezentantul reclamantei.
Incheiere de sedinta din 17.04.2015studiu raport de expertiză.
Incheiere de sedinta din 27.02.2015încuviinţat în cauză efectuarea în cauză a unei expertize contabile; depunere avans expert în cuantum de 500 lei de către reclamantă.
Incheiere de sedinta din 16.01.2015revenire adresă pârâtă.
Incheiere de sedinta din 14.11.2014revenire adresă pârâtă
Incheiere de sedinta din 10.10.2014revenire adresă pârâtă
Incheiere de sedinta din 13.06.2014CERERE amânare apărător reclamantă, comunicare scripte
Incheiere de sedinta din 02.05.2014adresă pârâtă cf.decizie casare
Incheiere de sedinta din 14.03.2014preschimbă termenul de judecată pt.14.03.2014
Incheiere de sedinta din 19.02.2014termen pentru soluţionarea cererii de abţinere;
Incheiere de sedinta din 23.01.2014