D******* S****** A**** - O***** S***** T*********
PetentP******* S***** N****** ş* V****** C** - *************
IntimatAdmite sesizarea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 1000 lei aplicată intimatului Păcuraru Sorin prin procesul verbal de constatare a contravenţiei silvice încheiat la data de 28.11.2008 şi înregistrat sub nr. 7534/02.12.2008 de Direcţia Silvică Argeş - Ocolul Silvic Topoloveni, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 10 ore pe raza localităţii Ludeşti, judeţul Dâmboviţa. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul şi motivele se depun la Judecătoria Topoloveni. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2014.
Hotarare 267/2014 din 24.02.2014Amână judecarea cauzei la data de 24.02.2014 pentru procedură nelegal îndeplinită cu intimatul, urmând ca în temeiul disp. art. 153 - 173 N.c.p.c. să se reia procedura de citare cu acesta, cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Se atrage atenţia factorului poştal pentru a întocmi corespunzător procesul verbal de înmânare, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 03.02.2014