P******** D* P* L**** J********** Z*******
ApelantI**** F*****
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** Z******* împotriva sentinţei penale nr. 215/11 decembrie 2013 a Judecătoriei Zărneşti, pe care o desfiinţează în ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului I**** F***** şi aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite: În baza art. 86 alin. 2 teza a II-a din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 396 alin. 10 C. proc. pen. şi art. 74 alin. 2, 76 lit. e Cod penal anterior şi art. 5 Noul Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, condamnă pe inculpatul I**** F***** (cu datele prevăzute de art. 107 alin.1 C. proc. pen.) la pedeapsa de 500 lei amendă penală. În baza art. 83 Cod penal anterior, revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1524/2009 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 248/9 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, pe care o adaugă la pedeapsa de mai sus, astfel că inculpatul execută pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare şi pedeapsa de 500 lei amendă penală. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63/1 Cod penal anterior. Cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal anterior. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore, în data de 10.02.2013. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 iunie 2014.
Hotarare 309/2014 din 12.06.2014Amână pronunţarea la data de 12 iunie 2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2014Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data 23 mai 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2014În vederea efectuării verificării dacă inculpatul I**** F***** se află în Penitenciarul Codlea şi faţă de cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului, amână judecarea cauzei la 15.05.2014.
Incheiere de sedinta din 17.04.2014