S***** P**** E****
ContestatorÎn baza art. 425 ind.1 al.7 pct. 2 lit. b C.p.p., admite contestaţia declarată de contestatorul condamnat S.P.E. împotriva sentinţei penale nr. 2222/29.05.2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 14151/325/2013. Desfiinţează sentinţa penală contestată şi rejudecând cauza: În baza art.1401 al.2 din Legea nr.302/2004, raportat la art.135 ?i 136 din Legea nr.302/2004, admite cererea formulată de condamnatul S***** P**** E****, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara. Recunoa?te sentinţa penală nr. 18333/2009 – Reg Gen n. 23610/2009- R.G.N.R. n. 50551/2009 din 20.10.2009, definitivă la 30.09.2010 a Tribunalului Ordinari din Roma, Secţia I, respectiv în dosarul nr. 27965-10/1560, rămasă definitivă la data de 30.10.2010 prin care inculpatul S***** P**** E**** a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare şi 150 euro amendă pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de răpire în concurs, prev.de art. 56, 110, 628 al.2, 628 al.3 C.p. italian, comisă la data de 13.10.2009. În baza art.449 al. 1 lit. a C.p.p., cu aplicarea art.5 C.p., admite cererea de contopire a pedepselor precizată formulată de condamnatul S***** P**** E****, fiul lui Petru şi Elena, născut la data de 03.12.1977 în Bocşa, jud. Caraş-Severin, cu ultimul domiciliu cunoscut în Bocşa, str. Semenicului, bl. 16B, sc. 4, ap. 19, jud. Caraş-Severin, CNP *********0184, în prezent în executarea unor pedepse privative de libertate în Penitenciarul Timişoara. Constată că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 1561/06.06.2012 a Judecătoriei Timişoara, nr. 260/04.07.2013 a Judecătoriei Reşiţa, nr. 14606/10 din 08.07.2010 a Tribunalului Roma Secţia a IV-a recunoscută prin Sentinţa penală nr. 299/11.07.2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi prin sentinţa penală nr. 18333/2009 – Reg Gen n. 23610/2009- R.G.N.R. n. 50551/2009 din 20.10.2009, definitivă la 30.09.2010 a Tribunalului Ordinari din Roma, Secţia I, respectiv în dosarul nr. 27965-10/1560, sunt concurente. Decontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1561/06.06.2012 a Judecătoriei Timişoara rămasă definitivă prin nerecurare la data de 09.07.2012 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de: - 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 – 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 37 lit. a, aplicată prin sentinţa penală 85/25.02.2010 a Judecătoriei Reşiţa definitivă la 25.10.2010 prin decizia penală 1090/R/2010 a Curţii de Apel Timişoara; - 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de înşelăciune, prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 C.p., cu aplic. art. 37 lit. a C.p. - 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C.p., cu aplic. art. 37 lit. a C.p - înlătură provizoriu sporul de 3 luni închisoare În temeiul art. 61 V.C.p., menţine revocarea liberării condiţionată din pedeapsa de 6 ani aplicată prin s.p. nr. 377/15.12.2004 a Judecătoriei Reşiţa, def. prin dec. pen. 979/R/21.10.2004 a Curţii de Apel Timiş. În baza art. 36 al.2 V.C.p., cu aplic. art.5 C.p., rap. la art. 33 lit. a şi art. 34 lit. d V.C.p, cu aplic. art.5 C.p., contopeşte pedepsele mai sus menţionate cu: pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 260/04.07.2013a Judecătoriei Reşiţa rămasă definitivă prin nerecurare la 23.07.2013 pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. a Cod Penal coroborat cu art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală; pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 200 euro amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 14606/10 din 08.07.2010 a Tribunalului Roma Secţia a IV-a menţinută prin sentinţa din data de 08.02.2011 a Curţii de Apel Roma – Secţia a 3-a penală şi recunoscută prin Sentinţa penală nr. 299/11.07.2012 a Curţii de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de port abuziv de arme de război, prev. de art. 4 din Legea nr. 895/1967 şi prev. de art. 81 alin. 2 şi art. 337 din Codul penal italian; pedeapsa de 1 an închisoare şi 150 euro amendă aplicată prin sentinţa penală nr. 18333/2009 – Reg Gen n. 23610/2009- R.G.N.R. n. 50551/2009 din 20.10.2009, definitivă la 30.09.2010 a Tribunalului Ordinari din Roma, Secţia I, respectiv în dosarul nr. 27965-10/1560, rămasă definitivă la data de 30.10.2010 pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de răpire în concurs, prev.de art. 56, 110, 628 al.2, 628 al.3 C.p. italian, comisă la data de 13.10.2009; în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care adaugă pedeapsa amenzii penale în cuantum de 350 euro, pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, urmând ca, în final condamnatul să execute, în final, pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa amenzii penale de 350 euro. În baza art.71 V.C.p., raportat la art. 12 din Legea 187/2012, interzice petentului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b V.C.p. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 40 al.3 C.p., deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată din 18.01.2010 - 17.02.2010, din 18.02.2010 – 18.02.2011 şi din 19.02.2011, la zi. În baza art. 399 C.p.p., menţine starea de arest a condamnatului. Anulează vechile mandate de executare a pedepselor cu închisoarea şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei decizii. În baza art.275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 272 al.2 C.p.p., dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.08.2014.
Hotarare 616/2014 din 20.08.2014