T**** L**** A********
CondamnatRespinge, în baza art. 587 C.pr.pen. şi art. 59 şi urm. VC.pen., cu aplicarea art. 5 NC.pen., cererea petentei-condamnate T.L.A., deţinută în Penitenciarul Colibaşi, ca nefondată. Menţine termenul de rediscutare din 01.01.2015 prevăzut prin sentinţa penală 3112/05.08.2014 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin necontestare. Obligă, în baza art. 275 C.pr.pen., pe T.L.A. la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile M.J. Cu drept de contestaţie în 3 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.11.2014.
Hotarare 4348/2014 din 26.11.2014În baza art. 43 C.pr.pen. rap. la art. 45 C.pr.pen., conexează dosarul nr. 20210/280/2014 la prezenta cauză, având în vedere identitatea de părţi şi obiect. Dispune efectuarea verificărilor prevăzute de art. 96 ind. 2 şi art. 103 alin. 1 ind. 1 din HCSM nr. 387/2005. Se va emite adresă către Penitenciarul Colibaşi, pentru a se comunica instanţei în executarea cărui mandat se află petenta deţinută, data încarcerării, câte zile a executat până in prezent, dacă a fost folosită la muncă, iar in caz afirmativ câte zile au fost executate ca urmare a muncii prestate, dacă a fost luată in discuţie de catre Comisia de propuneri pentru liberare conditionată, dacă a îndeplinit fracţia prevăzută de lege, comportamentul petentei pe perioada detenţiei, copie de pe mandatul in executarea caruia se află, dacă a fost sancţionată disciplinar, iar în caz afirmativ dacă a formulat contestatie şi ce soluţie s-a pronuntat de catre instanta, dacă a mai formulat alte cereri de liberare condiţionată, precum şi dacă a mai fost încarcerată în alte penitenciare. De asemenea, să se precizeze dacă la data de 21.07.2014, când a formulat cererea, petenta se afla încarcerată la Penitenciarul Colibaşi. Amână judecata la data de 26 noiembrie 2014, pentru când se va cita petenta la Penitenciarul Colibaşi. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 12.11.2014Înaintează cauza completului de judecată iniţial investit cu soluţionarea unei cereri de liberare condiţionată formulată de petentă, la termenul din data de 20.08.2014 cu dosarul nr. 20210/280/2014, respectiv C4 penal. În baza art. 259 alin. 7 Cpp se va cita petena la PNT Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 12.11.2014 – C4 Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Octombrie 2014
Incheiere de sedinta din 27.10.2014Înaintează cauza completului de judecată C4 Penal, în vederea discutării unei eventuale conexări cu dosarul 20210/280/2014. În baza art. 259 alin. 7 Cpp, se citează petentul la PNT Colibaşi. Amână judecarea cauzei la 22.10.2014. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2014
Incheiere de sedinta din 22.09.2014