B***** P****
PetentAdmite contestaţia formulată condamnatul B***** P****, deţinut în Penitenciarul Baia Mare, având ca obiect aplicarea a legii penale mai favorabile. Constată că infracţiunea prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969 a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii 289/2009. Constată că petentul urmează a executa pedepsele de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969 şi art. 320 ind.1 cod de procedură penală din 1969, respectiv de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal din 1969 şi art. 320 ind. 1 cod de procedură penală din 1969, ambele aplicate prin Sentinţa penală nr. 2847/19.12.2012 a Judecătoriei Baia Mare definitivă prin Decizia penală nr. 389/R/25.03.2013 a Curţii de apel Cluj pentru infracţiuni săvârşite la data de 31.02.2012. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de 4 luni închisoare şi 8 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care adaugă o treime din pedeapsa de 4 aluni închisoare rezultând o pedeapsă de 9 luni şi 10 zile, pedeapsă pe care în baza art. 86 ind. 4 alin. 1 şi 2 cod penal din 1969 o cumulează cu pedeapsa de 2 ani închisoare rezultată în urma revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată prin Sentinţa penală nr. 717/12.05.2010 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin neapelare la data de 01.06.2010. În baza art. 6 Cod penal, reduce pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată petentului prin Sentinţa penală nr. 2847/19.12.2012 a Judecătoriei Baia Mare definitivă prin Decizia penală nr. 389/R/25.03.2013 a Curţii de apel Cluj, la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni şi 10 zile închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată petentului perioada executată de la 28.03.2013 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 3091/26.03.2013 al Judecătoriei Baia Mare şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.03.2014
Hotarare 629/2014 din 14.03.2014