Dosar 14252/314/2014 din 18.12.2014

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14252/314/2014
Data dosar:
18.12.2014
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.10.2015 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta D****** M**** în contradictoriu cu pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mitocu Dragomirnei, având ca obiect „obligaţie de a face”. Obligă pârâta să întocmească documentaţia aferentă cererii autoarei reclamantei Burac Viorica Doina de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă totală de 0,93 ha situate la locul numit „Grădină”, „Postmeşter”, „Huc” şi „curţi - construcţii”, precum şi documentaţia cu privire la terenurile menţionate în cuprinsul sentinţei civile nr. 1465 din data de 20.03.2001 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 4514/2000, şi să le înainteze comisiei judeţene. Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta D****** M**** în contradictoriu cu pârâta Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, având ca obiect „obligaţie de a face”. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2015.

    Hotarare 4809/2015 din 15.10.2015
  • Sedinta din data de 08.10.2015 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.10.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2015
  • Sedinta din data de 02.10.2015 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 08.10.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2015
  • Sedinta din data de 24.09.2015 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 02.10.2015. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.09.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2015
  • Sedinta din data de 25.06.2015 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    În temeiul dispoziţiilor art. art. 187 pct. 2 lit. g) din Codul de procedură civil, aplică o amendă judiciară în cuantum de 700 lei, d-lui Solcan Dănuţ, primarului comunei Mitocu Dragomirnei. Executorie. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Se va comunica acestuia încheierea de amendare. Se va verifica baza de date a D.E.P.A.B.D cu privire la CNP-ul şi adresa d-lui primar. Se va reveni cu adresă către Comisia Locală Mitocu Dragomirnei prin care se va solicita să depună la dosarul cauzei documentaţia întocmită pentru soluţionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de Burac Viorica – Doina precum şi hotărârile de validare nr. 10495/19.09.1991, 4076/06.06.1995 şi 4205/16.06.1995, registrul agricol în ceea ce o priveşte pe mama reclamantei, respectiv Burac Viorica, şi cererea de reconstituire formulată de către aceasta. De asemenea, se va solicita ca până la termenul următor să indice numele, adresa şi CNP-ul persoanei responsabile pentru necomunicarea relaţiilor în vederea sancţionării acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 187 pct. 2 lit. g din Codul de procedură civilă. Se va emite adresă către reclamantă prin care i se va solicita să depună la dosarul cauzei dovada calităţii de moştenitor după numita Burac Viorica. Amână judecarea cauzei la data de 24 septembrie 2015, pentru când se va cita reclamanta. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2015.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2015
  • Sedinta din data de 28.05.2015 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către Comisia Locală Mitocul Dragomirnei prin care se va solicita să depună la dosarul cauzei documentaţia întocmită pentru soluţionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de Burac Viorica – Doina precum şi să depună şi Hotărârile nr. 10495/19.09.1991, 4076/06.06.1995 şi 4205/16.06.1995, registrul agricol în ceea ce o priveşte pe mama reclamantei, respectiv Burac Viorica şi cererea de reconstituire formulată de către aceasta. Vă solicităm ca până la termenul următor să indicaţi numele, adresa şi CNP-ul persoanei responsabile de necomunicarea relaţiilor în vederea sancţionării acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 187 pct. 2 lit. g din Codul de procedură civilă. Se va reveni cu adresă către Comisia Judeţeană Suceava prin care se va solicita să depună, în copie conformă cu originalul, Hotărârea 4076/06.06.1995 şi Hotărârea nr. 10495/19.09.1991 prin care au fost validate propunerile Comisiei Locale Mitocul Dragomirnei. Amână judecarea cauzei la data de 25 iunie 2015, pentru când se va cita reclamanta. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2015.

    Incheiere de sedinta din 28.05.2015
  • Sedinta din data de 23.04.2015 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisuri. Se va comunica reclamantei, prin citaţie, un exemplar al întâmpinării formulate de pârâta Comisia Judeţeană Suceava. Încuviinţează cererea formulată de reclamantă sens în care se vor emite adrese către pârâte, prin care se va solicita să depună la dosarul cauzei documentaţia întocmită pentru soluţionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de Burac Viorica – Doina. De asemenea, se va solicita să depună şi Hotărârile nr. 10495/19.09.1991, 4076/06.06.1995 şi 4205/16.06.1995, registrul agricol în ceea ce o priveşte pe mama reclamantei, respectiv Burac Viorica şi cererea de reconstituire formulată de către aceasta. Amână judecarea cauzei la data de 28 mai 2015, pentru când se va cita reclamanta. Constantă că pârâtele au termen în cunoştinţă în temeiul în temeiul art. 157 alin. 1 lit. i) din Codul de procedură civilă raportat la art. 229 din Codul de procedură civilă, întrucât procesul verbal de comunicare a citaţiei a fost semnat de către funcţionarul însărcinat cu privirea corespondenţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2015.

    Incheiere de sedinta din 23.04.2015
  • Sedinta din data de 19.02.2015 la ora 8:30

    Complet: C9 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 23 aprilie 2015, pentru când se vor cita părţile. Se va comunica pârâtelor, prin citaţie, câte un exemplar al cererii de chemare în judecată şi li se va pune în vedere că au obligaţia de a depune întâmpinare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2015.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2015
  • Sedinta din data de 15.01.2015 la ora 8:30

    Complet: C8 Old
  • Amână cauza

    Admite excepţia de necompetenţă a completului C8 din cadrul Judecătoriei Suceava. Transpune dosarul la completul C9 din cadrul Judecătoriei Suceava complet specializat în soluţionarea litigiilor având ca obiect fond funciar. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD