L*** I****
InculpatÎn baza art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.P. şi art. 396 alin. 10 C.P.P. condamnă inculpatul L*** I****, la pedeapsa de 4 luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi b) C.pen. Suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii precum şi executarea pedepselor accesorii pe o durată de 2 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.P. de la 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.P. a căror nerespectare au drept consecinţă revocarea suspendării. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2014.
Hotarare 2017/2014 din 13.10.2014Amână pronunţarea pentru data de 13.10.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2014Scoaterea cauzei de pe rol.
Incheiere finala dezinvestire din 20.05.2014Respinge cererea apărătorului inculpatului de prelungire a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice . În baza art. 346 alin. (2) C. proc. Penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2041/P/2013 din 17.12.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău prin care au fost trimisi in judecată inculpatul L*** I****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, republicată, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii in cauză. Se stabileşte primul termen de judecată la data de 20.05.2014 pentru când se vor cita inculpatul. Se va emite adresă către IPJ Neamţ pentru comunicarea fişei de cazier judiciar a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 11.04.2014Trimite cauza la judecatorul de cameră preliminară
Incheiere de sedinta din 11.03.2014