S*** F***** S** U*******
DebitorD********* P******* - A******* I*******
CreditorP******* U*******
CreditorInchide procedura in temeiul art.131 din Legea insolvenţei.
Hotarare 1883/2014 din 24.10.2014Acordă termen la data de 24 octombrie 2014 pentru ca şi creditorul Primăria Urziceni să precizeze dacă înţelege sau nu să avanseze sume pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 26.09.2014Admite cererea formulată de S.C. FIESTA S.R.L., Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă faţă de debitoarea S.C. FIESTA S.R.L.. În baza art. 34 din Legea 85/2006 numeşte lichidator judiciar provizoriu pe Cabinetul Individual de Insolvenţă Alexandru Niculina, cu sediul profesional în Urziceni, strada Panduri, nr.42, bloc 300, ap.11, judeţul Ialomiţa, atestat UNPIR 1B1352 , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu un onorariu fix provizoriu de 1.500 lei. Face în cauză aplicarea 36,37,40,47, 48 şi 63 din Legea nr.85/2006 şi ridică dreptul de administrare al debitoarei. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenţei. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 04.08.2014. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 27.08.2014. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 26.09.2014. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 01.09.2014. În temeiul art.4 din L.85/2006 dispune deschiderea de către lichidatorul judiciar a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile de procedură. Fixează termen de judecată la 26.09.2014. Executorie. Cu drept la apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Ialomiţa.
Incheiere de sedinta din 13.06.2014