Z***** V*****
ContestatorS*** C****** R** S** (******* S***
Parte civilăA*** L****
Parte civilăH****** M****
Parte civilăÎn baza art. 208 alin 1 – 209 alin 1 lit. g, i şi alin. 3 lit. h Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplic art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin 10 Cod. pr. pen. condamnă inculpatul , la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare sporită la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev de art. 208 alin 1 – art. 209 alin 1 lit. g, i şi alin 3 lit. h Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal din 1969 (cinci acte materiale). În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 rap la art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 interzice inculpatului drepturile civile prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal din 1969. În baza art. 399 alin 1 C.pr.pen menţine măsura arestării preventive a inculpatului (mandat arestare preventivă nr. 1/30.03.2015). În baza art. 88 Cod penal din 1969, art. 15 alin 1 din lg 302/2004 scade din durata pedepsei închisorii pronunţate perioada în care inculpatul a fost încarcerat pe teritoriul Spaniei, în baza Mandatului European de Arestare nr. 11/2013 emis de Judecătoria Aiud, respectiv perioada de la 28.02.2014 la 19.03.2014, perioada executată de la 19.03.2014 la 30.03.2015 şi durata arestării preventive de la 30.03.2015 la zi. În baza art. 118 lit. b Cod penal din 1969 dispune confiscarea de la inculpat a patentului depus la camera de corpuri delicte în baza dovezii seria H nr. 0052886. În baza art. 118 lit. e Cod penal din 1969 confiscă de la inculpat suma de 120 lei (sumă obţinută de inculpat ca urmare a valorificării bunurilor sustrase persoanei vătămate H****** M****) Constată că persoana vătămată H****** M**** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 19 şi art. 397 Cod. pr. pen. cu aplicarea art.998-999, 1003 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă A*** L**** şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 3500 lei reprezentând daune materiale. În baza art. 19 şi art. 397 Cod. pr. pen. cu aplicarea art.998-999, 1003 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC COSMOTE RMT SA (Telekom SA) şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 12399,15 lei reprezentând daune materiale.
Hotarare 595/2015 din 15.04.2015În baza art. 469 alin.3 Cod pr pen admite cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul condamnat , deţinut în Penitenciarul Aiud, condamnat prin sentin?a penală nr. 235/20.02.2013 pronun?ată de Judecătoria Aiud (dosar nr. 4103/175/2011) definitivă la data de 12.03.2013 prin nerecurare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev de art. 208 alin 1 – art. 209 alin 1 lit. g, i şi alin 3 lit. h Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal din 1969 (cinci acte materiale). În baza art. 469 alin 7 Cod. pr. pen. constată desfiinţată de drept sentinţa penală nr. 235/20.02.2013 pronunţată de Judecătoria Aiud. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 250/2013 emis la data de 12.03.2013 de Judecătoria Aiud pe numele inculpatului Z***** V***** precum şi restul formelor de executare emise în baza aceleiaşi sentinţe penale. În baza art. 469 al. 9 Cod. pr. pen. rap. la art. 238 al. 1 şi 2 Cod. pr. pen., art. 226 alin. 2 şi art. 223 alin. 2 Cod. pr. pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 30.03.2015 ora 13,21, până la data de 28.04.2015 ora 24,00. Stabileşte termen în vederea judecării cauzei la data de 15 aprilie 2015 C 3 penal Fond + Cameră preliminară. Citează inculpatul din Penitenciarul Aiud cu menţiunea „prezenţa obligatorie” şi cu copie a rechizitoriului emis în dosarul nr. 1035/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud. Citează părţile civile H****** M**** şi A*** L**** cu următoarele menţiuni: ? de a preciza dacă menţin constituirea de parte civilă formulată în cauză ? cu menţiunea că pot solicita ca judecata să se desfăşoare în lipsă, în acest caz nemaifiind citate pentru termenele următoare. Citează partea civilă SC Cosmote RMT SA – Telekom SA cu următoarele menţiuni: ? de a preciza dacă menţine constituirea de parte civilă formulată în cauză privind infracţiunile săvârşite la site-ul aparţinând societăţii, respectiv releul de telefonie mobilă Cosmote CJ 338 Teiuş infracţiuni constând în sustragerea a 4 panouri metalice din gardul împrejmuitor al releului la data de 30.05.2010 (bunuri predate reprezentantului societăţii numitul Morar Augustin) şi în sustragerea unor componente electronice în perioada 05-15.10.2010; de a preciza natura şi întinderea pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază ? cu menţiunea că pot solicita ca judecata să se desfăşoare în lipsă, în acest caz nemaifiind citate pentru termenele următoare.
Incheiere de sedinta din 30.03.2015Amână pronun?area la 30.03.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2015Amână pronun?area la 25.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2015Repune cauza pe rol, constatând lipsă de procedură cu părţile civile din dosarul de fond.
Incheiere de sedinta din 18.02.2015Amână pronun?area la 18.02.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.02.2015Amână pronun?area la 04.02.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2015revine cu adrese la IGPR şi la Poliţia mun. Bucureşti
Incheiere de sedinta din 26.11.2014pentru administrarea probatoriului
Incheiere de sedinta din 22.10.2014pentru citarea inculpatului ca urmare a recalificării cererii
Incheiere de sedinta din 10.09.2014