D*** F**** R*** T*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul Dîmb Radu Teodor – nume purtat anterior Feher – la pedeapsa de: - 1 (un) an şi 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81, 82 Cod Penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 5 luni. În baza art. 71 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal 1969. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad, cu titlu de onorar avocat oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 7 mai 2014.
Hotarare 1374/2014 din 07.05.2014T: 7.05.2014 - pentru a da posibilitate inculpatului să se prezinte în faţa instanţei
Incheiere de sedinta din 09.04.2014constată legalitatea sesizării instanţei; dispune începerea judecăţii; stabileşte termen de judecată la data de 9.04.2014
Incheiere camera preliminara 64 din 21.03.2014Transpune dosarul în procedura de cameră preliminară
Incheiere de sedinta din 19.02.2014