G***** I**** F*****
ContestatorÎn baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, rap. la art. 598 alin. 1 lit. d noul Cod procedură penală, respinge contestaţia la executare formulată de condamnatul G***** I**** F*****, deţinut în Penitenciarul Arad, privind executarea pedepsei de 25 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b şi e vechiul Cod penal, pe durata a 5 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 140/21.05.2003 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosar nr. 3384/2003, definitivă prin decizia penală nr. 240/23.06.2003 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia penală nr. 4873/30.102003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă condamnatul la plata sumei de 30 lei, cheltuielile judiciare către stat. Cu drept de contestaţie la instanţa superioară, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19 martie 2014.
Hotarare 428/2014 din 19.03.2014