B*** I**** B*****
ReclamantB**** C********* R***** S*
PârâtRespinge excepţiile procesuale invocate de pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. BUCUREŞTI prin întâmpinare. Admite în parte cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost întregită la data de 10.10.2014 şi precizată prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 07.05.2015 şi prin concluziile orale susţinute la termenul de judecată din data de 13 mai 2015, formulată de reclamanta Bebu Ioana – Bianka, în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. BUCUREŞTI, prin reprezentant convenţional, Societatea Civilă de Avocaţi Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen. Constată caracterul parţial abuziv al clauzei prevăzută la punctul 1 din cuprinsul Actului adiţional nr. 1 din data de 17.09.2010 la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008763135 din data de 01.10.2008 încheiat între pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. BUCUREŞTI, denumită "banca", reclamanta Bebu Ioana – Bianka, denumită "împrumutat" şi Bebu Ion, denumit "coplătitor – garant", numai în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului marjei pe an, exprimată în 9.26 puncte procentuale, parte componentă a cuantumului dobânzii curente aplicabilă creditului în sold şi înlătură parţial din actul adiţional şi, implicit, din contractul de credit bancar pentru persoane fizice, sus menţionate, clauza referitoare la stabilirea cuantumului marjei pe an, exprimată în 9.26 puncte procentuale, parte componentă a cuantumului dobânzii curente aplicabilă creditului în sold. Obligă pârâta către reclamantă la restituirea diferenţelor de dobândă curentă rezultate prin scăderea din rata dobânzii curente, astfel cum a fost calculată conform clauzei prevăzută la punctul 1 din cuprinsul Actului adiţional nr. 1 din data de 17.09.2010 la contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008763135 din data de 01.10.2008, prin aplicarea unei marje pe an, exprimată în 9.26 puncte procentuale, a ratei dobânzii curente iniţiale a creditului, astfel cum a fost stabilită la data semnării contractului de credit bancar pentru persoane fizice numărul 2008763135, respectiv data de 01.10.2008. Obligă pârâta către reclamantă la restituirea diferenţelor de dobândă curentă sus menţionate pentru perioada în care dobânda curentă a fost calculată prin adăugarea la cotaţia indicelui de referinţă independent EURIBOR a cuantumului marjei pe an, exprimată în 9.26 puncte procentuale şi percepută ca atare, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective. Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă republicat raportate la prevederile art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă republicat, Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în cuantumul onorariului avocaţial (redus). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2015.
Hotarare 362/2015 din 27.05.2015Amână pronunţarea hotărârii în cauză la data de 27 mai 2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2015În temeiul dispoziţiilor art. 138 din Codul de procedură civilă republicat, Admite excepţia litispendenţei invocată, din oficiu, de instanţă. Dispune reunirea cauzei având numărul de înregistrare 313/230/2015 cu cea având numărul de înregistrare 1464/230/2014, prin trimiterea dosarului nr. 313/230/2015 al Judecătoriei Filiaşi la dosarul numărul 1464/230/2014 al Judecătoriei Filiaşi. Prorogă punerea în discuţie a excepţiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare, pentru a da posibilitatea reclamantei să se prezinte în vederea discutării acestor excepţii, asigurându-se, astfel, egalitate de tratament juridic, principiu cuprins în normele interne şi internaţionale. În temeiul dispoziţiilor: art. 237 alin. 2 pct. 7) şi art. 258, ambele din Codul de procedură civilă republicat, coroborate cu prevederile art. 255 din Codul de procedură civilă republicat, Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar. Încuviinţează pârâtă: proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantei. Dispune citarea reclamantei Bebu Ioana Bianka cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 358 din Codul de procedură civilă republicat, punându-i-se acesteia în vedere, prin citaţia ce se va emite, să se prezinte în faţa instanţei în vederea discutării, prin raportare la probele încuviinţate, ce vor fi administrate la următorul termen de judecată, a excepţiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 15.04.2015Apreciind, în lumina ansamblului paragrafului 1 al art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind dreptul la un proces echitabil, care înglobează principiul egalităţii armelor şi dreptul fundamental la caracterul contradictoriu al procedurii, că acesta implică, în parte, facultatea de a lua cunoştinţă de observaţiile sau actele depuse de cealaltă parte şi de a le discuta, considerând întemeiată cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al pârâtei, avocat Băloi Ovidiu, instanţa o încuviinţează şi acordă termen pentru a da posibilitatea reprezentantului convenţional al pârâtei, avocat Băloi Ovidiu, să observe cererea precizatoare şi înscrisul ataşat acesteia, reprezentat de sentinţa civilă numărul 1089 pronunţată la data de 18 decembrie 2014 de Tribunalul Timiş – Secţia a II – a Civilă în dosarul numărul 4940/30/2014, depuse la dosar de către reclamantă la data de 20.02.2015, în vederea pregătirii apărării pe care o consideră necesară.
Incheiere de sedinta din 25.02.2015Respinge excepţia de necompetenţă materială şi funcţională a Judecătoriei Filiaşi în soluţionarea prezentei cauze, excepţie invocată de reclamanta Bebu Ioana Bianka. Dispune continuarea judecăţii şi stabileşte termen de judecată la data de 25 februarie 2015 pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2015.
Incheiere de sedinta din 21.01.2015Amână pronunţarea cauzei la data de 21 ianuarie 2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2015