S* B******* R****** S**
ReclamantS* T** S******** S**
PârâtS* V** R***** S**
PârâtAdmite excepţia de litispendenţă invocată de reclamanta BOUYGUES ROMANIA SRL. Constată litispendenţa între cauza dedusă judecăţii în cadrul prezentului dosar, şi cererea reconvenţională formulată în cadrul Dosarului nr. 2234/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Dispune trimiterea prezentului dosar primei instanţe învestite, respectiv Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Încheiere atacabilă odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.05.2015.
Incheiere finala dezinvestire din 22.05.2015- amână judecarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată. - pune în vedere reprezentanţilor părţilor să depună la dosar, cu cel puţin 5 zile anterior termenului de judecată ce se va stabili, dovezi referitoare la dosarul cu privire la care s-a invocat această excepţie, respectiv copii ale încheierii de şedinţă, ale acţiunii introductive şi întâmpinării, ale cererii reconvenţionale respectiv ale apărărilor recalificate în acest sens în cadrul dosarului nr. 2234/299/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, cu respectarea formalităţii multiplului exemplar; - constată că reclamanta are termen în cunoştinţă; - acordă termen în cunoştinţă pârâtei S.C. VBH ROMCOM S.R.L., prin reprezentanta sa convenţională; - reluarea procedurii de citare cu pârâta S.C. THP STRUCTURE S.R.L. Stabileşte termen de judecată la data de 22 mai 2015, ora 11:00. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2015
Incheiere de sedinta din 27.03.2015- admite cererea de amânare formulată de către reprezentantul reclamantei; - amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată; - admite de asemenea cererea formulată de reprezentantul societăţii reclamante, cu privire la prorogarea discutării excepţiilor invocate în prezenta cauză la termenul de judecată următor; - reluarea procedurii de citare cu societăţile pârâte, şi comunicarea a câte unui exemplar din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă; - acordă termen în cunoştinţă reclamantei, prin reprezentantul său convenţional; Stabileşte termen de judecată la data de 27 martie 2015, ora 11:00. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2015
Incheiere de sedinta din 13.02.2015