N****** I****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, alin. 4 ?i alin. 10 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen. stabile?te pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului N****** I****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau altor substanţe, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 din Cod. pen. cu aplicarea art. 5 Cod penal. În baza art. 83 alin. 1 Cod. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 alin.1 Cod penal care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 din Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) din Cod penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Giurgiu. În baza art. 85 alin. 2 lit. g Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a nu conduce niciun autovehicul. În baza art. 404 alin. 3 Cod. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra faptului că în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere se poate dispune revocarea amânării aplicării pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 Cod. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 235 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror ?i inculpat.
Hotarare 3866/2014 din 04.12.2014Stabileşte pronunţarea pentru data de 04.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instan?ei cu rechizitoriul nr. 4327/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu privind pe inculpatul N****** I****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 al. 1 din Codul Penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat, fixând termen de fond la data de 27.11.2014, orele 08:30, cu citarea inculpatului. Se va emite adresă către I.P.J. Giurgiu - Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative în vederea transmiterii fişei de cazier judiciar a inculpatului. Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 06.10.2014