N****** B***** O*******
Apelant InculpatI***** F*****
Intimat Parte civilăDec.73/A/20.01.2015/ În baza art.421 pct. 2 lit. a NCPP admite apelul declarat de apelantul-inculpat N****** B***** O*******, împotriva sentinţei penale nr.146/05.11.2014 a Jud. Roşiorii de Vede. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând pe fond: Constată că infracţiunea prev. de art. 208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 litera g şi i VCP cu aplic. art.37 lit. b VCP şi cu aplic art.5 NCP şi art.396 alin.10 Cod procedură penală, faptă din data de 28/29.06.2009, parte vătămată I***** F*****, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa apelată, la pedeapsa de 3 ani închisoare, este concurentă cu fapta din data de 04.03.2010 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, prin sentinţa penală nr.807/27.05.2010 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr.823/21.10.2010 a Curţii de Apel Cluj, precum şi cu infracţiunile de furt calificat şi violare de domiciliu, fapte din data de 02.04.2013, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, (compusă din pedeapsa de 5 ani închisoare, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare), prin sentinţa penală nr.615/25.07.2013 a Jud. Sector 6 Bucureşti, definitivă prin dec. pen. nr. 1902/15.10.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, dosar nr. 8970/303/2013, modificată în contestaţie la executare, prin sentinţa penală nr.1063/27.03.2014 a Jud. Sector 4 Bucureşti, def. prin necontestare la data de 10.04.2014, în baza căreia s-a emis M.E.P.Î. nr. 1501/10.04.2014 al Jud. Sector 4 Bucureşti, dosar nr. 5327/4/2014 şi în consecinţă: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa atacată în cele două pedepse componente, de câte 3 ani închisoare fiecare, aplicate prin sent. pen. nr. 146/05.11.2014 a Jud. Roşiorii de Vede şi prin sentinţa penală nr.807/27.05.2010 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia penală nr.823/21.10.2010 a Curţii de Apel Cluj. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.615/25.07.2013 a Jud. Sector 6 Bucureşti, definitivă prin dec. pen. nr. 1902/15.10.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, dosar nr. 8970/303/2013, modificată în contestaţie la executare, prin sentinţa penală nr.1063/27.03.2014 a Jud. Sector 4 Bucureşti, def. prin necontestare la data de 10.04.2014, în baza căreia s-a emis M.E.P.Î. nr. 1501/10.04.2014 al Jud. Sector 4 Bucureşti, dosar nr. 5327/4/2014, în cele două pedepse componente de 5 ani închisoare şi respectiv de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a VCP, art.34 al. 1 lit. b şi art. 36 al. 1 VCP contopeşte cele patru pedepse rezultate din cele două descontopiri de mai sus, respectiv cele două pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, cu pedeapsa de 5 ani închisoare şi cu pedeapsa de 2 ani închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare cu aplic. art. 71-64 al. 1 lit. a teza a doua şi lit. b VCP. Deduce din pedeapsa de mai sus, durata reţinerii, a arestării preventive şi a detenţiei privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.807/27.05.2010 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin decizia nr.823/21.10.2010 a Curţii de Apel Cluj, respectiv de la 4.03.2010 la 27.03.2012, precum şi perioada executată din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.615/25.07.2013 a Jud. Sector 6 Bucureşti, definitivă prin dec. pen. nr. 1902/15.10.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, dosar nr. 8970/303/2013, modificată în contestaţie la executare, prin sentinţa penală nr.1063/27.03.2014 a Jud. Sector 4 Bucureşti, def. prin necontestare la data de 10.04.2014, în baza căreia s-a emis M.E.P.Î. nr. 1501/10.04.2014 al Jud. Sector 4 Bucureşti, dosar nr. 5327/4/2014, de la 02.04.2013 la zi. Anulează M.E.P.Î. nr. 1501/10.04.2014 al Jud. Sector 4 Bucureşti, dosar nr. 5327/4/2014 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentelor dispoziţii. Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. În baza art. 275 al. 3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia. Suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2015.
Hotarare 73/2015 din 20.01.2015Stabileşte data pronunţarii la 20.01.2015.
Incheiere de sedinta din 13.01.2015