Dosar 1517/62/2014 din 25.03.2014

acţiune în răspundere patrimonială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1517/62/2014
Data dosar:
25.03.2014
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
acţiune în răspundere patrimonială
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.06.2014 la ora 11:00

    Complet: MAS7 (sala T1)
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” SA – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BRAŞOV în contradictoriu cu pârâtele P** M****** şi BODOR EDIT şi în consecinţă: Obligă pârâtele proporţional cu salariul net de la data constatării pagubei la plata sumei de 4460,20 lei, reprezentând lipsa în gestiune a 5 carnete, bilete speciale pe zone kilometrice, seria C, nr.145301-145500 şi seria E 490501-490550, constatată prin raportul de cercetare nr. 502/1/154/8.07.2010 de către Oficiul Control Financiar de Gestiune. Respinge restul pretenţiilor referitoare la obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei reprezentând pretenţii.

    Hotarare 951/2014 din 11.06.2014
  • Sedinta din data de 28.05.2014 la ora 11:30

    Complet: MAS7 (sala T1)
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 11.06.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD