B**** G********* A***
PetentA*** 4* H******
IntimatAdmite plangerea. Anulează procesul verbal
Hotarare 16473/2014 din 16.12.2014Amana pronuntarea la 16.12.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2014amana judecata cauzei la 12.12.2014 Pune în vedere apărătorului petentului să depună la dosar fotografii clare, color, ale câinelui pe care l-a deţinut petentul, întrucât planşele foto depuse la acest termen nu sunt clare. Faţă de lipsa martorului Nechifor Ionuţ, instanţa dispune a se reveni la procedura de citare a acestuia, cu citaţie, cu mentiunea ca în caz de neprezentare va fi amendat cu suma de 500 lei şi va fi amendat succesiv până la prezentarea în instanţă. Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul petentului
Incheiere de sedinta din 23.10.2014Pune în vedere petentului să depună la dosar fotografii color ale câinelui pe care l-a deţinut şi copii ale actelor de identitate ale cainelui (prezentate la acest termen în original). Dispune a se efectua adresă martorului Amarandei Oana pentru a i se pune în vedere să depună la dosar copia agendei de serviciu în care a notat datele petentului, în vederea întocmirii procesului verbal, precum şi procesul verbal despre care a făcut vorbire. I se va atrage atenţia că este al doilea termen de judecată acordat in acest sens, iar in cazul in care nu va depune relaţiile solicitate va fi amendată cu suma de 500 lei. Dispune a se efectua adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru a se solicita să înainteze copii ale înscrisurilor privind activitatea agentului de poliţie Marosac Vasile din data de 10.01.2014, depuse la dosarul nr. 3236/P/2014. Faţă de lipsa martorului Nechifor Ionuţ, instanţa dispune a se reveni la procedura de citare a acestuia, cu citaţie şi mandat de aducere, cu mentiunea ca în caz de neprezentare va fi amendat cu suma de 500 lei şi va fi amendat succesiv până la prezentarea în instanţă.
Incheiere de sedinta din 05.09.2014Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu părţile, dispune citarea acestora la domiciliile lor , prin fax
Incheiere de sedinta din 19.06.2014Pune în vedere petentului să depună la dosar fotografii color ale ambilor câini, al petentului şi al numnitului Hâncu Mihai. Pune în vedere agentului constator Marosac Vasile să depună la dosar copia procesului verbal întocmit la data respectivă cu reprezentantii AVP. Raportat la declaraţia agentului constatator Amarandei Oana, instanţa pune în vedere acesteia să depună la dosar copia agendei de serviciu în care a notat datele petentului, în vederea întocmirii procesului verbal. Încuviinţează proba solicitată de apărătorul petentului şi cea pusă în discuţie din oficiu şi dispuine citarea martorilor Nechifor Ionuţ şi Hâncu Mihai Ovidiu, cu mentiunea amendării în caz de neprezentare si a aducerii cu ajutorul organelor de poliţie. Pune în vedere apărătorului petentului să facă precizări privind numerele de telefon ale petentului şi numitului Nechifor Ionuţ, şi eventuala solicitare a listei convorbirilor telefonice pentru ziua respectivă. Pune în vedere apărătorului petentului să indice numele şi adresa medicului veterinar din comuna Răchiţi pentru a se solicita date cu privire la persoanele de pe raza com. Răchiti care detin caini din rasa Ogar.
Incheiere de sedinta din 12.06.2014Se vor cita partile prin agent procedural. Se va reveni asupra relatiilor solicitate, cu mentiunea depunerii si a ordinului de serviciu.
Incheiere de sedinta din 10.06.2014Pentru comunicarea relaţiilor solicitate instanţa va acorda un nou termen de judecată . În acest scop, se va emite adresă către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani şi Postul de poliţie Curteşti pentru a face dovada că numitul Marosac Vasile – agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Curteşti , în ziua de 14 mai 2014 a fost angrenat în activităţi specifice judiciare , şi anume situaţia operativă generată de furtul unor cabaline de pe raza comunei Curteşti, ceea ce a dus la imposibilitatea sa de a se prezenta în instanţă ca martor .
Incheiere de sedinta din 05.06.2014Faţă de lipsa martorilor Marosac Vasile şi Amarandei Oana, care au fost citaţi cu mentiunea amendării în caz de neprezentare, instanţa va dispune amedarea acestora cu suma de 200 lei, în temeiul art. 187 pct. 2 lit. „a” N.C.p.c. Dispune a se reveni la procedura de citare a intimatei şi a martorilor propuşi de intimat,martorii cu mentiunea că vora fi amendaţi din nou în caz de neprezentare, şi mandat de aducere,neprezentarea lor fiindsingurul motiv de amânare al cauzei
Incheiere de sedinta din 14.05.2014Pentru a se comunica un exemplar din răspunsul laîntâmpinare si pentru a se sudia martori
Incheiere de sedinta din 03.04.2014