V***** G***** D****
Contestator CondamnatReuneşte dosarele nr. 15467/225/2014 şi nr. 15924/225/2014, ale Tribunalului Mehedinţi. Admite contestaţiile formulate de condamnatul V***** G***** D****, împotriva sentinţei penale nr. 2891 din 04.12.2014, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. 15467/225/2014 şi sentinţei penale nr. 2981 din 17.12.2014, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. 15924/225/2014. Desfiinţează sentinţele atacate şi rejudecând : Admite cererile de liberare condiţionată, formulate de condamnatul V***** G***** D****. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat, V***** G***** D****, din executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1208/2014, pronunţată de Tribunalul Dolj. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat, V***** G***** D****, de sub puterea mandatului nr. 1246/2014 emis de Tribunalul Dolj, dacă nu este reţinut în altă cauză. În baza art. 275 al. 3 C.p.p., Cheltuielile judiciare efectuate în tot cursul procesului penal rămân în sarcina statului, iar suma de 50 lei, reprezentând cotă parte din onorariul apărătorului din oficiu, av. Floarea Săndescu şi suma de 50 lei, reprezentând cotă parte din onorariul apărătorului din oficiu, av. Luca Laura, apărători desemnaţi în faţa instanţei de fond, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.01.2015, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 34/2015 din 20.01.2015La cererea contestatorului condamnat prin apărătorul său ales, instanţa va amâna cauza pentru a solicita relaţii de la Penitenciarul Dr. Tr. Severin.
Incheiere de sedinta din 06.01.2015