Dosar 15484/320/2014 din 13.11.2014

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15484/320/2014
Data dosar:
13.11.2014
Instanta:
Judecătoria Târgu Mureș
Departament:
civil
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.04.2015 la ora 08:30

    Complet: C.15 - civil
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta MUNICIPIUL TÎRGU MUREŞ – DIRECŢIA POLIŢIA LOCALĂ, în contradictoriu cu pârâtul STACZ IONEL. Obligă pârâtul la îndeplinirea demersurilor în vederea obţinerii autorizaţiei de construire privind lucrările de amplasare a unei ferestre cu dimensiunile de aproximativ 1,20/0,80 m, prin decopertarea unui perete pe faţa imobilului cu nr. 18, ap. 1, situat pe strada Secerei din municipiul Tîrgu Mureş. Documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei de construire va fi depusă de pârât în vederea aprobării, în termen de 4 luni de la momentul rămânerii definitivă a prezentei sentinţe. În caz de neconformare a pârâtului cu dispoziţia din cuprinsul petitului anterior, se vor desfiinţa lucrările realizate ilegal. Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată potrivit art. 396 alin. 2 NCPC azi, 10.04.2015.

    Hotarare 1676/2015 din 10.04.2015
  • Sedinta din data de 03.04.2015 la ora 08:30

    Complet: C.15 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 10.04.2015

    Incheiere de sedinta din 03.04.2015
  • Sedinta din data de 27.03.2015 la ora 08:30

    Complet: C.15 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 3.04.2015

    Incheiere de sedinta din 27.03.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD