P******** D* P* L**** J********** T** N****
ApelantA********* G*******
Intimat InculpatÎn baza art.421, pct.2, lit.a c.pr.pen., admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamţ împotriva sentinţei penale nr.183/18.09.2014, pronunţată în dosarul nr.1559/321/2014 al Judecătoriei Târgu-Neamţ, în ceea ce priveşte felul pedepsei aplicate. Desfiinţează sentinţa penală apelată cu privire la acest aspect. Reţine cauza spre rejudecare şi în fond. În baza art.87, alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.374 c.pr.pen., coroborat cu art.396, alin.10 c.pr.pen., cu aplicarea art.5, alin1. c.pen., condamnă pe inculpatul A********* G*******, la pedeapsa închisorii de 8 luni. Înlătură dispoziţia de atragere a atenţiei asupra prevederilor art.63 c.pen. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a-II-a şi lit.b c.pen. anterior, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71, alin.2 c.pen. anterior. În baza art.81 c.pen. anterior, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare. În baza art.82 c.pen. anterior, stabileşte termen de încercare pe o perioadă de 2 ani 8 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 c.pen. anterior. În baza art.71, alin.5 c.pen. anterior, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.275, alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.12.2014.
Hotarare 996/2014 din 11.12.2014