B**** A*****
Contestator PetentÎn temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C. pr. pen rap. la art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală, admite contestaţia formulată de condamnatul BARTA ANDRAŞ împotriva sentinţei penale nr. 57/05.02.2014 pronunţată de Tribunalul Harghita. Desfiinţează parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza: În baza art. 6 alin. 1 C. pr. pen, reduce pedeapsa principală stabilită în sarcina petentului BARTA ANDRAŞ prin sentinţa penală nr. 86/11.03.2005 pronunţată de Tribunalul Harghita, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1, 3 din vechiul C. pen, cu reţinerea art. 37 lit. b din vechiul C. pen, de la 19 (nouăsprezece) ani închisoare la 12 (doisprezece) ani închisoare. În baza art. 23 alin. 4 din Legea nr. 255/2013, deduce din pedeapsa principală de 12 ani închisoare durata reţinerii, a arestării preventive şi cea executată, din 13.11.2004 până la zi şi menţine starea de arest a condamnatului. Menţine celelalte dispoziţii din hotărârea atacată care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în contestaţie rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată Baroului Mureş din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 25 aprilie 2014.
Hotarare 140/2014 din 25.04.2014Amânat în vederea citării contestatorului.
Incheiere de sedinta din 18.04.2014