S********* C******* M*****
InculpatA************ N******** D* A*********** F****** P*** D******* G******* A F********* P****** B****
Parte civilăS* G****** I******* S**
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 din C.pen, cu ref. la art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul S********* C******* M***** la pedeapsa de 2 închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, comisă în perioada ian. 2007-oct.2012 şi la 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale. În baza art. 81 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani pe un termen de încercare de 4 ani, termen ce se calculează de la rămânerea definitivă a hotărârii. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale, pedeapsă ce se execută pe durata executării pedepsei principale. Aplică art. 359 c.pr.pen., atrăgând atenţia inculpatului că săvârşirea de noi infracţiuni în cadrul termenului de încercare determină revocarea suspendării condiţionate, urmând a executa pedeapsa în regim de detenţie alături de pedeapsa pentru noile fapte penale. În baza art. 71 alin. (5) din C.pen., pe durata suspendării condiţionate se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, S* G****** I******* S** Verneşti, sat Cândeşti, jud. Buzău, la 111.801 lei cu titlu de TVA către DGFP Buzău şi a accesoriilor aferente, de la data scadenţei până la achitarea integrală a debitului. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 dispune ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă va fi ales va fi decăzut din drepturi. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, raportat art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare, o copie a dispozitivului se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului . Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariu apărător din oficiu, în sumă de 300 lei, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 70/2015 din 16.10.2015la data de 16.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2015la data de 08.10.2015 pentru a se comunica punctul de vedere formulat de către expertul parte Radu Constantin cu privire la expertiza întocmită în cauză, d-nei expert Harosa din cadrul INEC Bucureşti, care să-şi experime un punct de vedere, precum şi pentru citarea AJFP Buzău.
Incheiere de sedinta din 08.09.2015la 11.08.2015.
la 08.09.2015 pentru ca expertul parte să forrmuleze un punct de vedere cu privire la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 11.08.2015la data de 18.08.2015 pentru lipsa expertizei.
Incheiere de sedinta din 23.06.2015la data de 23.06.2015 pentru a se reveni cu adresă la INEC Bucureşti.
Incheiere de sedinta din 12.05.2015la data de 12.05.2015 pentru a da posibilitate inculpatului să se gândească dacă achită diferenţa de taxă în cuantum de 14760 lei în vederea întocmirii raportului de expertiză grafoscopică.
Incheiere de sedinta din 23.04.2015la data de 23.04.2015 pentru înaintarea dosarului la I.N.E.C. Bucureşti, în vederea efectuării expertizei grafoscopice.
Incheiere de sedinta din 10.03.2015la data de 10.03.2015 pentru ca instanţa să se pronunţe cu privire la solicitarea inculpatului în sensul de a se efectua o expertiză grafoscopică la INEC Bucureşti.
Incheiere de sedinta din 24.02.2015la data de 24.02.2015 pentru a se lua act de raportul de expertiză criminalistică efectuat în cauză şi pentru a se depune eventual obiecţiuni la acest raport.
Incheiere de sedinta din 10.02.2015la data de 10.02.2015 în vederea efectuării unei expertize grafologice.
Incheiere de sedinta din 13.01.2015la data de 13.01.2015 pentru înaintarea unei adrese către DGASPC Buzău.
Incheiere de sedinta din 09.12.2014la data de 09 decembrie 2014 pentru ca instanţa să verifice cele trei dosare cu facturi originale depuse de inculpat şi pentru a se reveni cu adresă la d-na expert.
Incheiere de sedinta din 11.11.2014la data de 11.11.2014 pentru ca inculpatul să depună la dosar în original facturile de livrare şi registrul de casă.
Incheiere de sedinta din 09.10.2014la data de 09.10.2014 pentru a se solicita relaţii de la ORC în legătură cu situaţia societăţii administrate de inculpat şi pentru participarea unui alt reprezentant al parchetului.
Incheiere de sedinta din 09.09.2014La 9 septembrie 2014 pentru lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 10.07.2014Respinge excepţiile formulate de către inculpat S********* C******* M*****. În baza art.346 alin.2 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei, administrarea probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr.729/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău privind pe inculpatul S********* C******* M*****, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 C.pen., cu referire la art. 5 C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S********* C******* M*****. Dispune comunicarea încheierii de îndată procurorului şi inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 04 Iunie 2014.
Incheiere camera preliminara 60/2014 din 04.06.2014