T******** I**** V*****
CondamnatRespinge, ca nefondate, cererile de liberare condiţionată privind pe petentul condamnat T******** I**** V***** , deţinut în Penitenciarul Drobeta Tr. Severin. Fixează termen de reînnoire după 1 lună de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, după expirarea căruia va putea fi formulată o nouă propunere sau va putea fi reînnoită cererea de liberare condiţionată. Obligă petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat , urmând ca sumele de 50 lei, fiecare , reprezentând cota parte onorariul pentru av. Raceanu Rodica, av. Văcărescu Adriana, av. Bălu Darius Daniel, apărători desemnaţi din oficiu, să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 ianuarie 2015, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Hotarare 126/2015 din 21.01.2015Faţă de lipsa de apărare a petentului condamnat acordă termen la data de 21.01.2015.
Incheiere de sedinta din 07.01.2015Reunirea cauzei nr. 15915/225/2014 la cauza nr.15880/225/2014. Trimiterea cauzei la completul imediat următor specializat în materie penală în vederea soluţionării cererii de abţinere. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.12.2014.
Incheiere de sedinta din 15.12.2014Admite declaratia de abţinere formulată de judecător Cameniţă Daniela în dosarul penal nr. 15880/225/2014 privind pe condamnatul T******** I**** V*****. Definitivă. Pronunţată azi, 15.12.2014 în şedinţă publică la sediul Judecătoriei Dr. Tr. Severin.
Incheiere abtinere 229/2014 din 15.12.2014