T**** A****** - d*******
ReclamantI***** I**
PârâtI***** N*******
PârâtE**** D******
PârâtConstată că reclaman?ii TCE,TEG şi TCA, prezumtivi mo?tenitori ai reclamantei TA au renunţat la judecarea cererii principale având ca obiect partaj, formulată de reclamanta TA, în contradictoriu cu pârâ?ii IN, ED şi II. Constată că pârâtul-reclamant II, a renun?at la judecarea cererii reconven?ionale având ca obiect preten?ii băne?ti, formulată în contradictoriu cu reclamanta TA ?i, după decesul acesteia, în contradictoriu cu prezumtivi mo?tenitori ai reclamantei, reclamna?ii. Dispune închiderea prezentului dosar. Ia act că nu s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 435 din Codul de procedură civilă privind suportarea cheltuielilor de judecată. În termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, partea interesată poate declara recurs împotriva acesteia, printr-o cerere care se depune la Judecătoria Moreni.
Hotarare 269/2017 din 30.05.2017Fixează termen pentru pronunţare la 30.05.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2017in vederea citării paratelor I***** N******* şi E**** D******, prima prin mandatar E**** D******, cu solicitarea de a preciza dacă au vreo pretenţie de la prezumtivii moştenitori ai defunctei Tores Aurelia, întrucât în şedinţa de astăzi aceştia au declarat personal că înţeleg să renunţe la cererea formulată de defunctă fără nici o pretenţie de la pârâţi.
Incheiere de sedinta din 14.03.2017Ia act de renunţarea paratului-reclamant I***** I** la cererea reconvenţională formulată în cauză şi constatând declaraţia de renunţare la succesiune formulată de Tores Andreea Lăcrămioara, urmează să se ia act de poziţia decât a celorlalţi doi succesibili ai reclamantei defuncte, respectiv Tores Eduard Gabriel şi Toma Călin Andrei, scop in care, avand in vedere varsta acestora, se acordă un nou termen de judecată la data de 14.03.2017. Pune in vedere numitei Tores Carmen Elena să depună la termenul respectiv o declaraţie in care să menţioneze dacă in numele minorului TCA, in varstă de 13 ani, intelege să renunte la acţiunea promovată de reclamanta defunctă Tores Aurelia, şi dacă este de acord inclusiv cu o renunţare formulată de fiul său TEG, in varstă de 17 ani.
Incheiere de sedinta din 21.02.2017Citarea moştenitorilor defunctei Tores Aurelia
Incheiere de sedinta din 13.12.2016Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii în şedinţă publică la data de 13.12.2016, pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 08.11.2016la data de 08.11.2016 în Camera de consiliu, pentru soluţionarea obiecţiunilor formulate de părţi.
Incheiere de sedinta din 27.09.2016la data de 27.09.2016 pentru studiul raportului de expertiză contabilă şi al cererilor formulate de părţi.
Incheiere de sedinta din 13.09.2016Pentru obţinerea rapoartelor de expertiză
Incheiere de sedinta din 07.06.2016pentru studiul expertizei contabile.
Incheiere de sedinta din 12.04.2016pentru studiul raportului de expertiza
Incheiere de sedinta din 09.02.2016faţă de lipsa raportului de expertiză în specialitatea contabilitate.
Incheiere de sedinta din 12.01.2016la 12.01.2016 pentru efectuarea expertizelor în specialitatea Evaluare bunuri mobile şi Contabilitate
Incheiere de sedinta din 10.11.2015la 10.11.2015 pentru efectuarea rapoartelor de expertiză dispuse în cauză.
Incheiere de sedinta din 15.09.2015la 15.09.2015 pentru efectuarea expertizelor în specialităţile Agricultură, Contabilitate, Construcţii şi evaluarea proprietăţii imobiliare, evaluare bunuri mobile.
Incheiere de sedinta din 07.07.2015la 07.07.2015 pentru clarificarea probatoriului necesar în vederea realizării încheierii de admitere în principiu
Incheiere de sedinta din 23.06.2015la 23.06.2015 la solicitarea apărătorului pârâtului I.I.
Incheiere de sedinta din 09.06.2015la 09.06.2015 la solicitarea reclamantei din motive medicale.
Incheiere de sedinta din 21.04.2015la 21.04.2015 pentru a da posibilitatea pârâţilor să formuleze un punct de vedere cu privire la cererea completatoare a reclamantei şi în vederea clarificării cererii de probatorii depusă de reclamantă.
Incheiere de sedinta din 17.03.2015la 17.03.2015. Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor I***** N******* şi Iordan-E**** D****** în raport de cererea principală. Respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte cererea principală. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei-pârâte Tores Aurelia faţă de cererea reconvenţională. Respinge cererea reconvenţională ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge ca inadmisibilă cererea de disjungere a acţiunii civile (formulate prin intermediul unei cereri de introducere forţată din oficiu în cauză) de pârâtul-reclamant împotriva intervenientei Tores Andreea-Lăcrămioara.
Incheiere de sedinta din 17.02.2015la 17.02.2015. Respinge ca inadmisibilă cererea de introducere forţată din oficiu în cauză a intervenientei Tores Andreea Lăcrămioara.
Incheiere de sedinta din 03.02.2015Califică cererea formulată de reclamantă ca vizând partajul unor bunuri despre care se pretinde că ar fi fost dobândite în proprietate comună de către reclamantă şi cei trei pârâţi, respectiv: - valoarea lucrărilor de îmbunătăţire ce ar fi fost efectuate asupra imobilului proprietatea pârâţilor, situat în Moreni, strada Griviţei, nr. 3, judeţul Dâmboviţa (pct. 1 din cererea introductivă, cu completare la pct. 2); - bunurile mobile indicate la pct. 2 din cererea introductivă; - valoarea cheltuielilor efectuate de reclamantă cu întreţinerea gospodăriei pe perioada concubunajului său cu pârâtul I***** I** (30 noiembrie 2006 – ianuarie 2014). Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.01.2015.
Incheiere de sedinta din 06.01.2015la 6.01.2015, asupra calificării cererii de chemare în judecată.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.12.2014la 03.02.2015.
Incheiere de sedinta din 16.12.2014la 16.12.2014 pentra ca reclamanta să îşi precizeze cererea de chemare în judecată aşa cum i s-a pus în vedere prin adresa emisă de instanţă la data de 20.06.2014.
Incheiere de sedinta din 11.11.2014