S* A*** E** S**
CreditorS* E******* D*** S**
DebitorS* P**** S*
CreditorS* E******* D*** S**
DebitorS* P******** S*
CreditorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar R & I Group S.P.R.L.. În baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, închide procedura insolvenţei împotriva debitorului Electric Dupo S.R.L.. Dispune radierea debitorului Electric Dupo S.R.L. din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art. 135 din lege sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. Cu apel în 30 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Pronunţată azi, 1 aprilie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 1789/2019 din 01.04.2019Pentru continuarea procedurii, în vederea convocării Adunării creditorilor având ca punct pe ordinea de zi propunerea de închidere a procedurii.
Incheiere de sedinta din 26.11.2018Pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării litigiilor privind procesele verbale de contravenţie şi a întocmirii raportului final de activitate.
Incheiere de sedinta din 17.09.2018Pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti având ca obiect plângerea împotriva procesului verbal de contravenţie.
Incheiere de sedinta din 04.06.2018Pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor aflate în patrimoniul societăţii debitoare şi pentru a se oferi lichidatorului judiciar posibilitatea de a se pronunţa asupra cererii de plată formulată de către ANAF.
Incheiere de sedinta din 05.03.2018Pentru continuarea procedurii, în vederea întocmirii de către lichidatorul judiciar a raportului asupra fondurilor, plan de distribuire şi raport final de activitate.
Incheiere de sedinta din 22.01.2018Pentru continuarea procedurii, în vederea evaluării şi valorificării bunurilor societăţii debitoare.
Incheiere de sedinta din 11.09.2017Pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor societăţii debitoare.
Incheiere de sedinta din 27.03.2017Pentru a se oferi practicianului în insolvenţă posibilitatea de a convoca Adunarea creditorilor în vederea desemnării unui evaluator al bunurilor societăţii debitoare.
Incheiere de sedinta din 16.01.2017Pentru evaluarea bunurilor societăţii debitoare si pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 03.10.2016Dosar nr. 16015/3/2014 Încheiere: Respinge, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar ZRP Insolvency SPRL în procedura generală de faliment privind pe debitorul S.C. Electric Dupo S.R.L., cerere formulate de lichidatorul judiciar ZRP Insolvency SPRL. Cu apel în 30 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 13.06.2016Pentru analizarea creantei PRECON SRL si pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 14.03.2016Pentru a se cita lichidatorul judiciar cu menţiunea să depună raport la fiecare termen de jduecată si să se prezinte în instanţă în vedrea sustinerii acestuia.
Incheiere de sedinta din 18.01.2016Dosar nr. 16015/3/2014 Hotărăşte: Admite cerere creditorului S.C. Edil Progress S.R.L şi dispune înscrierea provizorie a creditorului Progim SRL Italia la masa credală a debitorului S.C. Electric Dupo S.R.L. cu suma de 1.500.123,86 lei. În temeiul art. 107 alin. 1 lit. A; c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului S.C. Electric Dupo S.R.L.. În temeiul art. 107 alin 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 108 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 6 noiembrie 2015; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 108 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora – 7 decembrie 2015; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor – 28 decembrie 2015; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 7 ianuarie 2016. Numeşte lichidator judiciar pe ZRP Insolvency SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 108 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 61 alin. 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 107 alin 2 lit. e), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 18 ianuarie 2016, C. 11, ora 09.00. Executorie. Cu apel în 30 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 septembrie 2015 .
Hotarare intermediara 7135/2015 din 21.09.2015Pentru a intra in posesia documentelor contabile si pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 18.05.2015Pentru a da posibilitate lichidatorului judiciar să intre in posesia documentelor contabile si pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 20.04.2015Pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 16.02.2015Dosar nr. 16015/3/2014 Hotărăşte: Admite cererea creditorului S.C. Atra Eco S.R.L. împotriva debitorului S.C. Electric Dupo S.R.L.. În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului S.C. Electric Dupo S.R.L.. În temeiul art. 47 din lege ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează următoarele termene limită: b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 21 noiembrie 2014; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 12 decembrie 2014; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 28 decembrie 2014; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 18 decembrie 2014. Numeşte administrator judiciar pe ZRP Insolvency SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu conducerea integrală a activităţii debitorului şi cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului. Pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 33 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 61 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului şi ridicarea dreptului de administrare, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 35 raportat la art. 28 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 54 alin. 1 şi 2 din lege şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 16 februarie 2015, C.11, ora 09.00. Executorie. Cu apel în 30 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2014.
Hotarare intermediara 7997/2014 din 06.10.2014