B****** D***** S*****
CondamnatRespinge, în baza art. 516 C.pr.pen. şi art. 125, art. 126 alin. 1 şi 3 C.pen., cu aplicarea art. 5 NC.pen., cererea judecătorului delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Piteşti, ca nefondată (autoritate de lucru judecat). Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile M.J., potrivit art. 272 C.pr.pen. Cu drept de contestaţie în 3 zile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.12.2014.
Hotarare 4502/2014 din 10.12.2014Prorogă discuţia asupra competenţei de soluţionare a cauzei după ce se vor efectua verificări la registratura instanţei şi la Biroul Executări Penale în ceea ce priveşte înregistrarea sesizării. Încuviinţează cererea formulată de procuror şi citează condamnatul, urmând ca în temeiul art. 265 Cpp să se emită mandat de aducere pe numele acestuia. Încuviinţează cererea formulată de procuror şi emite adrese către Biroul Executări Penale şi Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi în sensul celor menţionate în considerentele prezentei încheieri. Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2014. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 August 2014.
Incheiere de sedinta din 12.08.2014