I*** G******* C*** A** C******** P***
ReclamantU** D*******
PârâtSuspendă judecarea cauzei privind pe reclamantul ILEA GAVRIL în contradictoriu cu pârâtul U** D*******, având ca obiect acţiune în constatare,conform dispoz. art.244 pct.1 Cod proc. Civilă de la 1864 si transpune dosarul la arhiva spre păstrare pana la interventia părtii interesate si soluţionarea definitivă a dosarelor nr. 349/271/2017 şi nr. 5993/271/2017aflate pe rolul Judecătoriei Oradea . Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 iunie 2017.
Incheiere suspendare din 23.06.2017Termen intermediar
Admite cererea de abţinere formulată de d-nul judecător FLORIN VIOREL POPA în legătură cu soluţionarea acţiunii ce face obiectul dosarului nr. 16244/271/2014*, având ca obiect acţiune în constatare. Dispune scoaterea dosarului de pe rolul completului C2 civil şi trimiterea acestuia spre repartizare aleatorie între toate comletele de civil general, cu menţinerea actelor de procedură îndeplinite de domnul judecător până la data prezentei în dosar. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2017.
Incheiere abtinere din 30.03.2017Pentru ca Biroul Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Bihor să comunice o listă cu experţi topografi şi pentru ca pârâtul să depună hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. 17507/271/2014 al Judecătoriei Oradea,
Incheiere de sedinta din 20.03.2017suspendat în baza art. 413 al. 1 pct. 1 cpc
Incheiere suspendare din 20.10.2014pt studiu acte
Incheiere de sedinta din 22.09.2014Admite declaraţia de abţinere formulată de d-na judecător Ursu Laura.
Incheiere abtinere din 30.06.2014