H****** M*****
ÎnvinuitAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele. În baza art. 246 alin. (8) Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele şi dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectei H****** M*****, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În baza art. 245 alin. (1) Cod procedură penală, obligă suspecta să urmeze în mod regulat tratamentul medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Atrage atenţia suspectei asupra dispoziţiilor art. 246 alin. (12) Cod procedură penală în sensul că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii obligării provizorii la tratament medical, se va dispune internarea sa medicală provizorie. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 14 august 2014.
Incheiere finala dezinvestire 45/2014 din 14.08.2014Amână cauza la data de 14 august 2014 pentru când: -se va cita suspecta bolnavă H****** M***** cu mandat de aducere în conformitate cu disp. art.265 – art. 266 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 august 2014.
Incheiere de sedinta din 11.08.2014